A 14-a sâmbătă de proteste ale „Vestelor Galbene” este pe punctul să înceapă la Paris şi în mai multe oraşe ale Franţei

A 14-a sâmbătă de proteste ale „Vestelor Galbene” este pe punctul să înceapă la Paris şi în mai multe oraşe ale Franţei. Poliţia a luat măsuri pentru combaterea violenţelor care au însoţit până acum manifestaţiile. Deşi sprijinul populaţiei a scăzut, protestatarii au în plan să continue demonstraţiile săptămânale – după cum transmite corespondenta noastră Daniela Coman.

Corespondenţă din Paris – Reporter: Daniela Coman – La Paris, şapte manifestaţii ale „Vestelor Galbene” au fost declarate pentru astăzi după-amiză – potrivit unui comunicat al Poliţiei. În urma mobilizărilor făcute pe reţelele de socializare, este vorba de mai multe marşuri pe bulevardele Capitalei, urmate de adunări publice, în cursul serii, în Piaţa Bastiliei în Piaţa Republicii. Poliţia a instituit deja restricţii de circulaţie pe traseele anunţate pentru defilări. Până la această oră, tot ce s-a întâmplat la Paris este că participanţii la marşul principal au început să se strângă în zona Arcului de Triumf, de unde vor porni de peste aproximativ o oră pe Bulevardul Champs-Élysées, urmându-s traseul anunţat.

De menţionat că organizatorii au făcut nenumărate apeluri la un comportament paşnic, pentru că, până acum, fiecare protest de sâmbătă s-a încheiat cu violenţă şi distrugeri. Sunt şi câteva grupuri care au chemat la adunări spontane, nedeclarate, pentru a sfida forţele de ordine. Întrucât mâine se împlinesc exact trei luni de la debutul acestei mişcări, „Vestele Galbene” vor să se adune din nou la Paris, pentru a marca această aniversare.

În ţară, un apel la manifestaţie masivă, de peste 100 mii de oameni, pentru astăzi, a fost lansat pentru oraşul Burg en Bresse, situat la nord de Lyon, unde autorităţile au interzis total accesul în centrul localităţii. Chiar dacă în ultimele trei sâmbete, numărul participanţilor a fost în continuă scădere, rămâne un nucleu dur, care anunţă un plan de proteste până în luna aprilie./eendrefy/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 februarie