Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a lansat aplicaţia „Apel 112” pentru telefoane mobile

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a lansat o aplicaţie pentru telefoane mobile care permite transmiterea coordonatelor GPS la momentul iniţierii apelului către Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112. Cum funcţionează aplicaţia şi cu ce beneficii pentru cei aflaţi în dificultate?
Reporter: Dana Dumăscu – Aplicaţia se numeşte Apel 112 şi comunică instantaneu poziţia persoanei care cere ajutor la număr unic de urgenţă. Pe baza informaţiilor de localizare, intervenţia agenţiilor specializate, adică Serviciul de Ambulanţă, Poliţie, ISU, SMUR, Jandarmi, Salvamont, este mai rapidă şi mai eficientă, crescând, astfel, şansele de salvare a apelantului. Pentru a putea folosi aplicaţia într-un caz de urgenţă, utilizatorul trebuie să introducă numărul sau numerele de telefon, în cazul în care în telefon sunt două cartele SIM cu servicii de date active. Aplicaţia Apel 112 este gratuită şi poate fi descărcată şi instalată pe telefonul mobil din magazinele de aplicaţii Google Play şi App Store. Aplicaţia este compatibilă cu telefoanele mobile cu sistem de operare Android şi iOS./eendrefy/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 februarie)