Ministerul Transporturilor solicită Curţii de Apel să judece în regim de urgenţă ultima contestaţie pentru construcţia Magistralei 5 de metrou

Ministerul Transporturilor, prin Metrorex, solicită Curţii de Apel Bucureşti să judece în regim de urgenţă ultima contestaţie pentru construcţia Magistralei 5 de metrou din cartierul bucureştean Drumul Taberei. Singura şansă pentru ca inaugurarea liniei cu zece staţii să fie posibilă până la sfârşitul anului este adoptarea unei decizii favorabile Metrorex. Lucrările la tuneluri, staţii şi finisaje vor fi terminate cel mai târziu în această toamnă, iar pentru contractul de automatizare a circulaţiei care se judecă în instanţă ar mai fi nevoie de cel puţin şase luni după eventuala semnare – a explicat directorul Metrorex, Dumitru Şodolescu.
Dumitru Şodolescu: Noi sperăm că se va judeca în regim de urgenţă, aşa cum am solicitat, Magistrala 5 fiind un obiectiv de importanţă naţională aflat în programul de guvernare. Asta înseamnă că încă sunt speranţe ca, dacă în două luni de zile se finalizează dosarul, să terminăm lucrările până la sfârşitul anului şi să dăm în exploatare. Legat de stadiul lucrărilor, partea de infrastructură e terminată în procent de 99%, calea de rulare este 99%, ceea ce creează premisele ca, începând cu luna mai, să începem probele tehnologice. Finisajele sunt undeva… 67 spre 70% şi vor fi finalizate până în septembrie-octombrie.
Realizator: Reporterul nostru, Alexandru Lancuzov, aminteşte că metroul din cartierul Drumul Taberei ar urma să transporte zilnic 300.000 de călători. Costul proiectului este de 3,4 miliarde de lei, fiind asigurată finanţare europeană. Lucrările la magistrala 5 au început în 2012 şi iniţial aveau termen de finalizare 2015./csimion/gpodea

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 februarie)