Manifestaţii publice pentru denunţarea antisemitismului, în mai multe oraşe din Franţa

Peste 20.000 de oameni au participat aseară, la Paris, la o manifestaţie de denunţare a antisemitismului şi a urii – eveniment organizat la iniţiativa clasei politice. Adunări similare au avut loc şi în alte oraşe din Franţa.

Corespondenţă din Paris – Reporter: Daniela Coman – Participanţii la manifestaţia de aseară din Piaţa Republicii din Paris, reprezentanţi a 20 de partide, aleşi naţionali şi locali şi mai ales simpli cetăţeni, au vrut să transmită un sentiment de unitate naţională şi de acţiune pentru combaterea atitudinilor antisemite înregistrate în ultima perioadă. Potrivit unui raport oficial, anul trecut, actele antisemite s-au înmulţit cu peste 74% faţă de 2017. Mai exact, au fost înregistrate 541 – cifră, chiar dacă inferioară situaţiilor din 2014 şi 2004, reprezintă o tendinţă îngrijorătoare pentru societate.

Tot ieri, preşedintele Emmanuel Macron a făcut o vizită de urgenţă într-un sat din Alsacia, pentru a-i încuraja pe localnici, după ce peste 90 de morminte dintr-un cimitir evreiesc fuseseră vandalizate. Pe pietrele funerare fuseseră desenate cu vopsea zvastici naziste.

Problema înmulţirii actelor antisemite a fost abordată ieri şi în Adunarea Naţională, unde a fost interpelat premierul Edouard Philippe. Se pune problema adaptării legislaţiei la noile realităţi, mai ales că internetul şi reţelele sociale sunt terenuri unde sunt difuzate cele mai multe mesaje şi insulte cu caracter antisemit. Toată lumea este de acord că aceste conţinuturi nu mai pot fi tolerate, iar cei vinovaţi trebuie identificaţi, urmăriţi şi condamnaţi. De asemenea, este necesară o acţiune pe termen lung, iar educaţia şi formarea au aici un rol capital, atât în cazul tinerei generaţii, cât şi al agenţilor şi personalului public, cu responsabilităţi în astfel de situaţii./cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 februarie