THE NEW YORK TIMES: Guvernul român a modificat legislația judiciară prin decret

Guvernul român a modificat marți legislația judiciară prin ordonanță de urgență, suscitând critici din partea președintelui cum că măsura va slăbi puterea procurorilor și va întări controlul politic asupra justiției.

Decretul este ultimul dintr-o serie de schimbări legislative și de personal pe care social-democrații de la putere le-au făcut în ultimii doi ani și despre care Comisia Europeană, Departamentul de Stat al SUA și mii de magistrați români afirmă că amenință independența justiției și statul de drept.Transparency International clasează România printre cele mai corupte state din UE, iar Comisia Europeană îi menține justiția sub un sistem de monitorizare specială. „Atât liderii români cât și cei europeni știu că nu există nici o altă justificare pentru slăbirea sistemului judiciar românesc până la punctul ineficienței, în afară de interesele personale”, a scris pe Facebook președintele de centru Klaus Iohannis.

„România nu poate fi predată acelora care vor să impună controlul politic asupra justiției.”Ministrul justiției, Tudorel Toader, a apărat marți decretul, afirmând că cele mai multe modificări au fost propuse de autoritatea judiciară a României. Modificările includ prevederea că procurorii șefi nu mai pot fi numiți ca interimari pentru o perioadă mai lungă de 45 de zile. Prevederea vizează direct parchetul anticorupție al țării, DNA, care a obținut mii de condamnări împotriva unor politicieni de rang înalt din tot spectrul politic. DNA este condusă de șefi interimari de când Toader a forțat destituirea fostului procuror șef Laura Codruța Kovesi, anul trecut. Decretul anulează de asemenea autoritatea procurorului general asupra unui parchet însărcinat cu anchetarea magistraților.

Luna aceasta respectivul parchet a anunțat că o investighează pe fosta șefă DNA, Kovesi, la numai câteva zile după ce se dezvăluise că ea este candidatul favorit pentru noul post de procuror UE. Kovesi a declarat că manevra e menită să-i împiedice candidatura la funcția de la Bruxelles.

Articol de Luiza Ilie

https://www.nytimes.com/reuters/2019/02/19/world/europe/19reuters-romania-judiciary.html

Traducere: Andrei Suba

THE NEW YORK TIMES (SUA), 19 februarie 2019 – (Reuters)