La Chişinău, opoziţia pro-europeană contestă rezultatele scrutinului parlamentar din 24 februarie

La Chişinău, opoziţia pro-europeană contestă rezultatele scrutinului parlamentar de ieri, pe care îl consideră fraudat şi desfăşurat în mod nedemocratic, iar socialiştii cer să fie repetate alegerile în câteva circumscripţii din cauza unor presupuse nereguli. Pe de altă parte, observatorii internaţionali susţin că alegerile legislative, de ieri, din Republica Moldova s-au desfăşurat, în general, fără grave abateri. Cu detalii, Cristina Popuşoi de la Radio Chişinău.
Reporter: Potrivit rezultatelor preliminare, Partidul Socialiştilor, de orientare pro-rusă, ar obţine 35 de mandate în legislativul de la Chişinău. Partidul Democrat, de la guvernare, se va alege cu 30 de mandate, iar Blocul ACUM, al opoziţiei pro-europene, ar putea număra 26 de deputaţi. Cu 7 mandate, în Parlament ar accede şi partidul condus de controversatul om de afaceri Ilan Şor, condamnat în dosarul furtului miliardului, precum şi trei indepedenţi. Blocul ACUM a calificat scrutinul drept nedemocratic şi susţine că au fost fraude, iar socialiştii cer alegeri repetate în câteva circumscripţii uninominale, unde, potrivit lor, ar fi existat încălcări.
Între timp, mai multe misiuni de observatori internaţionali au declarat că alegerile din Republica Moldova s-au desfăşurat, în general, cu respectarea drepturilor fundamentale, însă au fost umbrite de unele încălcări. Observatorii OSCE au denunţat faptul că această campanie electorală s-a desfăşurat pe fundalul dezamăgirii cetăţenilor faţă de instituţiile publice şi cu acuzaţiile de presiune asupra angajaţilor publici. Observatorii au mai semnalat cazuri de cumpărare a voturilor, de utilizare abuzivă a resurselor administrative şi s-au referit la obstrucţionarea votului în diasporă cu acte de identitate expirate. Reprezentanţii Institutului Republican Internaţional au subliniat că, deşi alegerile au trecut, cel mai complicat proces abia urmează, acela de a forma o coaliţie şi un guvern care să reflecte doleanţele cetăţenilor Republicii Moldova./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 februarie