Plasticul poluează oceanele până la 11.000 de metri adâncime

Niciun ecosistem marin nu este scutit de poluarea cu plastic: cercetătorii au descoperit pentru prima dată microplastice în intestinele unor mini-crustacee, ​​care trăiesc la o adâncime de aproape 11 km.
Autorii noului studiu, publicat miercuri în revista „Royal Society Open Science”, au disecat 90 de specimene de amfipode Lysianassidae, o specie de creveți minusculi, recoltaţi din șase dintre cele mai adânci fose oceanice din jurul Centurii Pacificului. Nylon, polietilenă, PVC, mătase sintetică … 65 de exemplare (peste 72%) conțineau cel puțin o microparticulă. Contaminarea este de 100% la exemplarele capturate la aproape 11.000 de metri în Groapa Marianelor, cea mai adâncă din lume.
„O parte din mine se aștepta să găsească ceva, dar nu până la punctul de a găsi o contaminare de sută la sută în locul cel mai adânc loc lume, cu fibre în intestine. Este enorm”, a explicat pentru AFP Alan Jamieson, cercetător în ecologie marină la Universitatea britanică din Newcastle.
Dacă, potrivit estimărilor științifice, circa 5.000 de miliarde de bucăţi de plastic cântărind peste 250.000 de tone plutesc la suprafață, materialul se degradează în cele din urmă în microparticule care se scufundă în adâncul mărilor. Studii anterioare au evidenţiat prezența microplasticelor în sedimente marine, la o adâncime de aproape 7.000 de metri în apropierea fosei Kurilelor și în organisme care trăiesc la 2.200 de metri adâncime în Atlanticul de Nord. Dar majoritatea studiilor se concentrează pe suprafață. Cu aceste date noi, „esențialul este că găsim (microplastice) sistematic la animale din jurul Pacificului la adâncimi extraordinare. Plasticul este prezent peste tot. Este timpul să acceptăm ca microparticulele din plastic sunt peste tot”, şi-a exprimat regretul Jamieson.
Impactul ingerării microparticulelor de către aceste organisme, care reprezintă începutul lanțului alimentar al abisurilor, nu este cunoscut. Dar există cu siguranţă un risc de obstrucție.
„Este ca și cum ați înghiți o frânghie de polipropilenă de 2 metri și sperați că nu vă va afecta sănătatea”, a comentat cercetătorul, care notează şi riscul de contaminare chimică a anumitor compuși. Și odată ce plasticul a intrat în lanțul alimentar, „există o mare probabilitate” a unui „ciclu perpetuu” de transfer al acestor microplastice de la un animal la un prădător./rcostea/vdraguta

www.lesoir.be – 28 februarie