Revista presei internaţionale – 28 februarie

Summitul SUA-Coreea de Nord ţine capul de afiş în presa internaţională, dar cotidianele americane dau întâietate relatărilor despre audierea fostului avocat al preşedintelui Trump, de către o comisie a Camerei Reprezentanţilor. Printre alte teme de mare interes pentru ziarele străine se numără escaladarea tensiunilor militare între India şi Pakistan, dar şi procesul de alegere a viitorului şef al Procuraturii europene.

„Trump se întâlneşte cu Kim Jong-un la începutul summitului”, titrează New York Times, cu precizarea că în cursul dineului, liderul nord-coreean „l-a lăudat pe preşedintele Trump pentru ‘decizia curajoasă’ de a iniţia dialogul”. La rândul său, „Trump l-a numit pe brutalul dictator ‘prietenul meu’ şi s-a declarat ‘satisfăcut’ de progresul făcut în cadrul negocierilor dintre ei”, remarcă Washington Post. Al doilea summit americano-nord-coreean are mize mari, după cum subliniază Wall Street Journal care aminteşte că întâlnirea este o „încercare de a avansa tangibil pe calea opririi programelor nucleare ale Phenianului”. În privinţa denuclearizării Peninsulei Coreene însă, „cei doi lideri rămân foarte departe unul de altul”, apreciază Financial Times. Chiar dacă preşedintele SUA îl asigură pe Kim că va ajuta Coreea de Nord să se înscrie „pe calea spre prosperitate urmată de Vietnam, prin ralierea la capitalism şi investiţii străine”, după cum notează The Times. Şi de altfel, după cum remarcă şi Le Figaro, oricare ar fi rezultatul discuţiilor dintre Trump şi Kim, Vietnamul care este gazda evenimentului „speră să profite de pe urma summitului”, oferind „imaginea unei ţări stabile şi transmiţând totodată un mesaj Beijingului”. Şi ca o concluzie, Washington Post apreciază că deşi dialogul cu conducătorul de la Phenian este salutar, Kim „profită enorm de pe urma epocii Trump, fie şi numai pentru faptul că liderul celei mai puternice ţări din lume îl tratează de la egal la egal şi îl asaltează cu complimente”.

Rămânem în zona asiatică, unde se conturează o nouă criză între două puteri nucleare, India şi Pakistan. Aviaţia Indiei a făcut incursiuni în Pakistan, într-o „escaladă a celei mai grave crize militare din sudul Asiei, pentru prima dată de la scurtul război în care au fost implicate cele două puteri în regiunea Himalaia, în 1999”, scrie The Guardian. Un alt ziar britanic, The Telegraph notează că „diplomaţii occidentali se tem că orice nou atac din partea Pakistanului ar putea duce la escaladarea periculoasă a înfruntării” şi aminteşte că India se află în plină campanie electorală. Din Elveţia, Le Temps relatează totuşi că armata pakistaneză a dat asigurări că Islamabadul „nu vrea să se îndrepte spre război cu India”. Iar Die Welt constată că prin acţiunea sa, Delhi a „redefinit liniile roşii în confruntarea cu Pakistanul”, cu mesajul că atacurile lansate de grupurile teroriste pakistaneze din India vor fi pe viitor imputate Islamabadului. „Este de dorit ca acest conflict să nu se agraveze”, dar „la fel de important este ca politica pakistaneză să înceteze să permită organizaţiilor teroriste să destabilizeze statele învecinate”, reliefează ziarul german.

Presa străină inserează şi articole dedicate procesului de selecţie a viitorului procuror-şef european, post pentru care candidează românca Laura Codruţa Kovesi. „Fosta şefă anticorupţie a României a primit miercuri susţinerea comisiei pentru libertăţi civice a Parlamentului European, fapt care plasează acum în opoziţie Parlamentul şi statele membre, care l-au susţinut pe candidatul francez pentru noua funcţie de procuror şef al UE”, constată EUobserver. New York Times punctează că fosta şefă a DNA a primit cele mai multe voturi din partea comisiei Parlamentului European „în pofida opoziţiei încrâncenate a guvernului din propria ei ţară”. „Va deveni oare ‘Doamna de fier’ a României cea a Europei?”, se întreabă La Libre Belgique, cu menţiunea că „aceasta este în orice caz dorinţa exprimată miercuri de eurodeputaţi” care i-au atribuit 26 de voturi Laurei Codruţa Kovesi, „devenită un simbol al luptei anticorupţie din România”. Iar din Bulgaria, publicaţia Sega punctează că „numai Kovesi a stârnit aplauze în Parlamentul European”.

Să mai notăm că ziarele americane dar şi din alte părţi scriu pe larg despre audierea fostului avocat al preşedintelui Trump de către o comisie a Camerei Reprezentanţilor. „Cohen a zugrăvit o imagine întunecată a lui Trump” pe care l-a calificat drept „rasist”, „escroc” şi „mincinos”, menţionează New York Times. Wall Street Journal constată că este pentru prima dată când fostul avocat al preşedintelui „îl acuză public că s-a angajat în acte penale în timpul exercitării mandatului”, iar Washington Post conchide că „mărturia abundă în pericole legale şi politice pentru Trump”.

Adriana Buzoianu, RADOR