Un nou atac al lui Donald Trump la adresa lui Robert Mueller

Preşedintele Donald Trump a profitat de un discurs susţinut la o conferinţă a republicanilor pentru a încerca să îl discrediteze pe Robert Mueller, procurorul special care anchetează acuzaţiile privind o implicare a Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016. Dl Trump a spus că viitorul raport al comisiei speciale conduse de dl Mueller face parte dintr-o tentativă de a-l înlătura de la putere. Preşedintele, furios, a declarat în mod repetat că Robert Mueller nu a fost ales şi l-a acuzat că a avut conflicte numeroase care i-au afectat independenţa. Raportul dlui Mueller, care cercetează presupusa implicare a Rusiei în campania electorală a dlui Trump, urmează să fie înaintat Departamentului de Justiţie peste câteva săptămâni, însă preşedintele a descris ancheta ca pe „o vânătoare de vrăjitoare” şi a spus că este de fapt o încercare a adversarilor săi politici să îl înlăture de la putere./opopescu/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 martie