Fermierii sunt aşteptaţi să depună cereri pentru a li se acorda subvenţiile pentru anul acesta

Fermierii sunt aşteptaţi să depună cereri pentru a li se acorda subvenţiile pentru anul acesta. Campania de acordare a acestora a început vineri şi se va încheia pe 15 mai. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, APIA, atrage atenţia fermierilor că trebuie să se prezinte exact la data şi ora la care sunt programaţi, conform invitaţiei pe care au primit-o.
Reporter: Cristina Grecu – Peste 40 la sută din fermierii care aveau programare, vineri, în prima zi de depunere a cererilor unice de plată, la centrele APIA din toată ţara, nu s-au prezentat. Cererile se depun la centrele judeţene APIA, în cazul fermierilor cu o suprafaţă mai mare de 50 hectare de teren agricol, şi la centrele locale, în cazul fermierilor cu suprafaţă mai mică sau egală cu 50 de hectare de teren. Doar 3.246 de fermieri dintr-un total de 5.588 au răspuns invitaţiei, precizează APIA într-un comunicat. Completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA Online, iar finalizarea şi închiderea cererii unice de plată se face doar în prezenţa funcţionarului APIA, responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic. Acelaşi principiu se aplică şi pentru fermierii care sunt crescători de animale, care vor completa o declaraţie pentru sectorul zootehnic. Ministrul agriculturii, Petre Daea, face un apel fermierilor să nu neglijeze această chestiune pentru că banii europeni trebuie folosiţi.
Petre Daea: Până în data de 15 mai, toţi fermierii trebuie să-şi depună cererile şi e obligatoriu, pentru a putea da banii la timp şi pentru a aduce banii de la Uniunea Europeană în România. În doi ani de zile – 2017, 2018 şi până la sfârşitul acestei luni – s-au adus în agricultură prin plăţile directe şi Planul naţional de dezvoltare rurală 8 miliarde de euro./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 martie