În Republica Moldova, Comisia Electorală Centrală a aprobat ieri rezultatele finale ale alegerilor parlamentare de la 24 februarie şi a anunţat numărul de mandate pe care le vor avea partidele în viitorul legislativ de la Chişinău. Astfel, Partidului Socialiştilor îi vor reveni 35 de mandate, Partidului Democrat – 30, Blocului ACUM – 26, iar Partidului Şor – 7. De asemenea, în noul Parlament vor fi şi 3 deputaţi independenţi. Potrivit Codului electoral, în termen de 24 de ore de la şedinţa de totalizare, Comisia Electorală Centrală trebuie să prezinte raportul Curţii Constituţionale pentru validarea scrutinului. După cum precizează Radio Chişinău, aproape 41 de mii de buletine de vot au fost declarate nevalide./schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 martie)