Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kövesi, este cercetată penal într-un al doilea dosar

Radiojurnal – Realizator: Cristian Bâcâin – Secţia specială pentru investigarea magistraţilor a anunţat, ieri, că fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, este cercetată penal într-un al doilea dosar, sub acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la represiune nedreaptă. În perioada 2015-2016, Kövesi ar fi coordonat, prin ordine şi dispoziţii date, un grup infracţional iniţiat de doi procurori şi un ofiţer de poliţie judiciară, bănuiţi de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influenţarea declaraţiilor şi inducerea în eroare a organelor judiciare. Fosta şefă a DNA a apreciat că toate aceste învinuiri sunt fabulaţii, emise cu scopul de a o denigra. Mira Gomboş, cu detalii:
Reporter: Anchetatorii spun că, prin conduita sa de procuror ierarhic, Laura Codruţa Kövesi ar fi determinat un alt procuror-şef de secţie să confirme, fără vinovăţie, un rechizitoriu nelegal şi netemeinic şi să dispună, astfel, trimiterea în judecată a cinci persoane. Fosta şefă a DNA spune, însă, că acest al doilea dosar este doar o fabulaţie menită să o denigreze, iar atitudinea procurorului de caz, Adina Florea, dovedeşte că aceasta doreşte doar un dosar mediatic, şi nu unul juridic, în care să se afle adevărul. Ea explică faptul că emiterea unor ordine interne în activitatea curentă a procurorului-şef DNA este reglementată, ca atare nu poate fi considerată o activitate ilegală şi consideră hilar să se susţină că emiterea unor astfel de acte este o componentă a coordonării unui grup infracţional organizat./schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 martie)