Populaţia României continuă să se diminueze, atât din cauza natalităţii scăzute, cât din cauza migraţiei

Populaţia României continuă să se diminueze, atât din cauza natalităţii scăzute, cât din cauza migraţiei. Zilnic, pleacă din România aproximativ 200 de oameni, mai mult de jumătate fiind bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, cei mai activi din punct de vedere profesional, dar şi al vieţii de familie.
Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică: Fenomenul de îmbătrânire demografică în România continuă să se manifeste cu pregnanţă. Fenomenul depopulării continuă să se manifeste cu pregnanţă. La 1 ianuarie 2018 am avut cu 120.000 de persoane mai puţin decât la 1 ianuarie 2017. Din astea 120.000 de persoane, 70.000 pe seama sporului natural negativ, adică s-au născut mai puţini copii decât au murit, şi 53.000 pe seama sporului migrator negativ, pentru că încă au plecat mai mulţi români în străinătate decât au venit imigranţi din alte ţări la noi.
Realizator: Un studiu făcut în 2017 de Institutul Naţional de Statistică arată şi că numărul naşterilor în familiile de români este mai mare în Italia decât în România. De altfel, numărul naşterilor în familiile de români stabilite în străinătate este dublu faţă de cel al naşterilor din ţară./csimion/schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 martie)