S-a semnat contractul pentru construirea Lotului 2 al Centurii Sud a Capitalei

La Bucureşti a fost semnat, astăzi, contractul pentru construirea Lotului 2 al Centurii Sud a Capitalei, în prezenţa ministrului de resort, Răzvan Cuc. Constructorul din Turcia, care a căştigat licitaţia, are la dispoziţie 42 de luni pentru a finaliza lucrarea şi trebuie să ofere şoselei o asigurare de 5 ani. Valoarea contractului depăşeşte 750 de milioane de lei – precizează reporterul nostru Adriana Turea./eendrefy/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 martie)