O şansă fantastică a avut un grec care a ratat în ultima clipă îmbarcarea în avionul Ethiopian Airlines care s-a prăbuşit duminică, provocând moartea celor 157 de persoane aflate la bord. Antonis Mavropoulos, preşedintele Uniunii Mondiale pentru Gestionarea Deşeurilor Solide, a plecat de la Atena spre Nairobi, unde urma să participe la o conferinţă a ONU, cu escală la Addis Abeba. Diferenţa orară de doar o jumătate de oră între cele două zboruri, dar şi o serie de mici încurcături l-au făcut să rateze îmbarcarea cu doar câteva minute. Mavropoulos povesteşte că nu a reuşit să urce în avion din întâmplare, pentru că persoana de legătură care trebuia să-l întâmpine la sosirea pe aeroportul de la Addis Abeba pentru a-l conduce la zborul de la Nairobi a întârziat puţin şi el nu a mai aşteptat-o de teamă de a nu pierde zborul. Dacă s-ar fi întâlnit cu persoana de legătură, ea ar fi putut comunica cu zborul spre Nairobi să-l aştepte. În plus, nu predase bagajul la cală, şi, prin urmare, zborul de Nairobi nu a fost obligat să-l aştepte. „Am ajuns la poartă la două minute după ce aceasta se închisese. Îi vedeam pe ceilalţi pasageri cum se îmbarcau şi eram extrem de nervos că nu mă lăsau şi pe mine să intru”, povesteşte Mavropoulos. „Este una din situaţiile care cu adevărat îţi pot schimba viaţa. Un prieten mi-a spus: ţi-a fost oferită cadou o a doua viaţă, ai grijă să o trăieşti cum doreşti”, a mai spus Mavropoulos./cciulu/abuzoian

RADOR (11 martie)