Compania naţională TAROM nu are în flota sa avioane de tipul Boeing 737-Max

Compania naţională TAROM nu are în flota sa, în acest moment, avioane de tipul Boeing 737-Max, ca acela care s-a prăbuşit în urmă cu trei zile în Etiopia. Potrivit unui comunicat, TAROM a comandat aeronave de acest tip, însă ar urma să intre în producţie doar la finalul anului 2021. Precizările operatorului român survin în contextul în care Agenţia Europeană pentru Siguranţă Aeriană a suspendat zborurile avioanelor Boeing 737-Max în Europa, după cele două accidente produse în ultimele cinci luni – cel din Etiopia, soldat cu 157 de morţi, şi unul în Indonezia, în luna octombrie a anului trecut, când 189 de persoane şi-au pierdut viaţa. Accidentele s-au produs în condiţii similare, la câteva minute după decolare. China a fost prima ţară care a suspendat zborul acestor aparate, în urmă cu două zile, iar măsuri similare au fost adoptate şi de alte state ale lumii./amirea/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 martie