Elevii claselor a VII-a şi a VIII-a care aparţin minorităţilor naţionale susţin, astăzi, proba scrisă la Limba şi literatura maternă

Elevii claselor a VII-a şi a VIII-a care aparţin minorităţilor naţionale susţin, astăzi, proba scrisă la Limba şi literatura maternă, din cadrul simulării Evaluării Naţionale. Vinerea viitoare, pe 22 martie, vor fi comunicate rezultatele finale care vor fi trecute în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui. Obiectivele acestei simulări sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii pentru obţinerea unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie – precizează redactorul nostru Felicia Mocanu./eendrefy/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 martie)