Avioanele Boeing 737 Max au fost interzise peste tot în lume, după ce şi Statele Unite au decis să oprească zborurile acestui nou model de aparat, implicat în două catastrofe aeriene în mai puţin de 6 luni, catastrofe soldate în total cu 346 de morţi. Preşedintele Donald Trump a ordonat blocarea la sol a avioanelor, până când Boeing „va veni cu o soluţie”. Canada, care interzisese Boeing-urile 737 Max cu puţin timp înainte, susţine că există asemănări de traiectorie a zborului între accidentul din octombrie din Indonezia şi cel de duminică din Etiopia. Ambele avioane s-au prăbuşit la scurt timp de la decolare, iar comunitatea aeronautică suspectează o problemă a noului sistem informatic instalat la bord. Mai multe clarificări ar putea fi obţinute din cutiile negre ale aparatului etiopian, care vor fi transportate astăzi în Franţa pentru decriptare. /schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 martie)