Partidul Volia din Bulgaria a decis să părăsească Adunarea Naţională

Grupul parlamentar „Volia – patrioţii bulgari” a decis să părăsească parlamentul de la Sofia. Anunţul a fost făcut de liderul partidului Volia, Veselin Mareşki, în cadrul unui briefing de presă. „În cadrul unor dezbateri ale conducerii partidului şi grupului parlamentar, am decis să părăsim legislativul. Am dorit să comunic personal decizia noastră, pentru a evita ştirile false şi speculaţiile. Deocamdată, nu vă pot spune motivele, deoarece discuţiile continuă şi nu sunt uşoare. Doresc doar să subliniez că unul dintre rolurile principale ale partidului Volia în parlament este de a scoate la lumină minciunile şi manipulările din politică şi din societate, de a demasca politicienii şi partidele false. Această decizie face parte din politica noastră consecventă. În zilele următoare, vom reveni cu detalii”, a declarat Mareşki. Volia devine al doilea grup parlamentar care nu va mai participa la sedinţele plenare ale Adunării Naţionale de la Sofia, după ce pe data de 17 februarie, aceeaşi decizie a fost luată de parlamentarii grupului „Partidul Socialist Bulgar pentru Bulgaria”./ddaniela/schelaru

(www.novini.bg – 14 martie)