Compania Ford anunţă creşterea investiţiilor la fabrica din Craiova

Compania Ford anunţă creşterea investiţiilor la fabrica din Craiova, dar cere guvernului să-şi ducă la îndeplinire angajamentele în ceea ce priveşte infrastructura de transport. Afirmaţiile au fost făcute de preşedintele Ford România, Ian Pearson într-o conferinţă de presă comună susţinută alături de premierul Viorica Dăncilă.
Reporter: Florin Firu – Preşedintele Ford România, Ian Pearson, a reamintit faptul că până la finele anului, ca parte a planului de creştere, vor fi angajate 1.700 de persoane, numărul lucrătorilor din uzina craioveană ajungând la aproximativ 6200. Pearson a vorbit și de investiția suplimentară de 200 de milioane de euro pentru fabricarea unui al doilea vehicul dar și de nevoia îmbunătățiri infrastructurii de transport.
Ian Pearson: În discuţiile noastre anterioare cu Guvernul României am primit angajamente clare privind momentul finalizării tronsoanelor 1 și 2 ale drumului Expres Craiova – Pitești, incluzând cele două șosele de centură din jurul oraşelor Slatina și Balș, precum și calendarul de lucru pentru tronsoanele 3 și 4. Am subliniat, încă o dată Guvernului, faptul că este foarte important ca dumnealor să-şi îndeplinească acest angajamente.
Reporter: Premierul Viorica Dăncilă a precizat că industria auto este unul dintre sectoarele cheie pentru creșterea economică. Noile proiecte de investiții ale companiei Ford fiind un semnal de încredere în economia românească și o premisă de dezvoltare pentru întreaga regiune.
Viorica Dăncilă: Faptul că în ultimii ani industria auto din România a beneficiat de o creştere constantă, iar anul trecut, ţara noastră a înregistrat o producție record de autoturisme, dovedește că suntem pe drumul cel bun și că România oferă un climat benefic pentru mediul de afaceri./rpatulea/fcostea

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 martie)