SUA colaborează cu Israelul pentru a construi cel mai puternic supercalculator din lume, capabil să facă un cvintilion de calcule pe secundă. Botezat Aurora, se speră că acest supercomputer va determina un progres „spectaculos” al cercetării ştiinţifice într-un vast domeniu care acoperă medicina, armamentul şi energia. Dispozitivul va fi realizat în cea mai mare parte de firma Intel, cel mai mare producător mondial de chipuri, şi de compania Cray specializată în aparatură ultrarapidă, în cadrul Laboratorului Naţional Argonne din Chicago. Aurora ar putea reprezenta un uriaş salt înainte faţă de actualele calculatoare care sunt capabile să realizeze un cvadralion de calcule pe secundă. Dacă proiectul va reuşi, Aurora va fi cam de şapte ori mai rapid decât cele mai puternice supercomputere de azi şi va permite Statelor Unite să preia conducerea în competiţia de vârf cu China din sfera informaticii. Oficialităţile de la Departamentul american al Energiei susţin că această maşină de 500 de milioane de dolari va fi gata în 2021.
Directorul Laboratorului Argonne, Paul Kearns, a spus că Aurora se va ocupa de probleme ale lumii reale, de felul „cartografierii creierului uman, dezvoltării de noi materiale şi înţelegerii avansate a universului”./abuzoian

(www.telegraph.co.uk – 19 martie)