Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat decretul de convocare a Parlamentului ales în urma scrutinului din 24 februarie

Parlamentul Republicii Moldova, rezultat după scrutinul din 24 februarie, se întrunește în ședință de constituire, în lipsa unei coaliții majoritare. Experții nu exclud posibilitatea dizolvării acestui legislativ, din cauza imposibilității formării unei alianțe de guvernare.
Corespondență din Chișinău – Reporter: Cristina Popușoi – Președintele Igor Dodon a semnat decretul de convocare a Parlamentului ales în urma scrutinului din 24 februarie. Ședința de constituire a noului legislativ fiind programată pentru 21 martie, la ora 13:00. Igor Dodon a precizat că va susține și un discurs.
Igor Dodon: Am decis să vin cu un discurs în fața deputaților noi aleși. Evident, o adresare către concetățenii noștri. De asemenea, rog secretariatul Parlamentului să asigure buna desfășurare a primi ședința Parlamentului.
Reporter: Ședința de constituire a Parlamentului va fi prezidată de cel mai în vârstă deputat, socialistul Eduard Smirnov, de 79 de ani. La prima ședință, președintele Curții Constituționale urmează să prezintă raportul privind rezultatele scrutinului și validarea mandatelor deputaților aleși. După constituire, vor fi ales președintele și vicepreședinții legislativului și va fi format Biroul Permanent. În termen de 10 zile de la prima ședință vor fi constituite fracțiunile parlamentare. Ședința Parlamentului va fi precedată de o acțiune de protest, organizată de opoziția proeuropeană împotriva condamnării în instanță a doi reprezentanți ai acesteia. Opoziția consideră cele două condamnări ca fiind politice. În noul Parlament ales în premieră, în baza unui sistem mixt de vot au intrat reprezentanți a patru partide politice și trei deputați independenței. Astfel, din componența noului legislativ fac parte 35 de deputați socialiști de centru-stânga, susținători ai președintelui pro Rusiei, Igor Dodon, 30 de deputați ai Partidului Democrat aflat în prezent la guvernare, 26 de reprezentanți ai opoziție proeuropene în Blocul ACUM, șapte deputați ai Partidului ȘOR, condus de controversatul om de afaceri, Ilan Shor, condamnat în primă instanță la 7 ani și 6 luni de pușcărie pentru implicare în jaful bancar de proporții din 2014. Deocamdată, nu a fost anunțată vreo majoritate parlamentară și, cel puțin oficial, nu se poartă negocieri în acest sens. Anterior, Blocul ACUM a respins, repetat, invitațiile la discuții lansate de Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor. Experții de la Chișinău a lansat câteva scenarii de desfășurare a evenimentelor, cel mai vehiculat fiind o coaliție dintre Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor. De asemenea, nu este exclusă nici o coaliție dintre democrați, Partidul ȘOR și un grup din PSRM și, eventual, din Blocul ACUM. Totodată, experții nu exclud probabilitatea alegerilor parlamentare anticipate, care ar putea avea loc la începutul verii, concomitent cu cele locale, în cazul în care noul legislativ nu reușește formarea unei cabinet de miniștrii la trei luni de la constituirea sa./fdoman/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 martie