Criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil a murit, azi-dimineaţă, în locuinţa sa din Bucureşti, a confirmat, pentru Radio România Actualităţi, criticul de film, Irina Margareta Nistor. Născut în 1931 la Galaţi, Tudor Caranfil a absolvit Facultatea de Filosofie, pentru ca apoi să îşi desfăşoare activitatea de ziarist la Informaţia Bucureştiului. Din anii ’60 s-a dedicat criticii cinematografice. Începând cu 1962 a iniţiat ‘Seara prietenilor filmului’, prima formă a Cinematecii Române. A fost invitat permanent al Festivalului de la Cannes, sau al celui de la Berlin. Tudor Caranfil a obţinut Premiul pentru critică cinematografică al Asociaţiei Cineaştilor din România, în anul 1988 pentru volumul „În căutarea filmului pierdut”./fdoman/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 martie)