Consumul exagerat de medicamente, stilul de viaţă sedentar şi alimentaţia nesănătoasă duc la îmbolnăvirea unor organe vitale

Consumul exagerat de medicamente, concomitent cu un stil de viaţă sedentar şi o alimentaţie nesănătoasă, duc la îmbolnăvirea unor organe vitale, printre care şi rinichii – atrag atenţia medicii. Statisticile arată că, anual, mulţi oameni ajung la transplant sau mor ca urmare a complicaţiilor renale.
Reporter: Ioan Suciu – Doctorul Iancu Viorel Pîtea, fost coordonator al Centrului de Transplant şi şef Secţie Hemodializă de la Spitalul Municipal din Arad, atrage atenţia asupra consumului şi comercializarea într-un cadru nu foarte bine reglementat al medicamenteleor care, multe dintre ele, sunt eliberate în prezent fără o prescripţie medicală. Acesta mai spune că mulţi dintre pacienţi ajung chiar la transplant de rinichi, iar transplantul de organe în România are câteva probleme fundamentale, în opinia doctorului Iancu Viorel Pîtea, probleme care sunt legate de legea ce trebuie să reglementeze cadrul, fără de care nu se poate vorbi de o legătură cu Europa. În lipsa cadrului de reglementare, în prezent, sunt rezolvate cazuri la nivel incipient cu rezultate pe măsură./ilixandru/lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 martie