„Blind date with a book” – târg de carte caritabil al liceenilor de la Spiru Haret

O elevă de doar 15 ani, Anastasia Mareș, din clasa a IX-a C, de la  Colegiul Național „Spiru Haret”, din București, și-a propus să ajute alţi copii să zâmbească fie şi pentru o zi. Astfel, ea a promovat proiectul „Blind date with a book” . Acesta constă în organizarea unui târg de carte, cu scop caritabil.

În perioada 8-10 aprilie, 2019, la Colegiul Național ”Spiru Haret”, București, în curtea din fața școlii  va avea loc un mic târg de carte inedit, „Blind date with a book”, ceea ce înseamnă că fiecare carte este ambalată astfel încât să nu se vadă conținutul, concept împrumutat din SUA – „Bookuri fără etichetă”. Cititorul va cumpăra cartea fără să știe despre ce este vorba, întrucât coperta (titlul, autorul, etc.) este acoperită de ambalaj.

Pe ambalaj vor fi trecute câteva informaţii despre carte, care includ genul cărţii, precum şi cuvinte cheie în legătură cu subiectul abordat de aceasta. Se poate intra in posesia unei carti oferind o donație minimă de 10 lei, astfel preţul să nu facă nici el diferenţa, banii colectaţi fiind direcţionaţi către o cauză nobilă, umanitară, către secția de oncologie a Spitalului Clinic de Copii Marie Sklodowska Curie, București.