Plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut moţiunea simplă la adresa ministrului transporturilor, Răzvan Cuc

Plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut, astăzi, moţiunea simplă iniţiată de PNL şi PMP şi susţinută de USR la adresa ministrului transporturilor, Răzvan Cuc. Acesta este acuzat de incompetenţă şi de lipsă de interes faţă de domeniul pe care îl conduce. Semnatarii moţiunii atrag atenţia asupra crizei din sectoarele feroviar, aerian şi din transportul public de persoane şi subliniază că guvernarea PSD – ALDE nu şi-a onorat programul privind construirea a 350 de kilometri de autostradă până în 2020. Prezent la dezbateri, ministrul transporturilor a arătat că al doilea mandat al său este dedicat vizitelor pe şantierele din ţară, pentru a vedea care este stadiul proiectelor aflate în execuţie în domeniul rutier. Votul asupra moţiunii simple este aşteptat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor./aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 aprilie