Calendarul evenimentelor, 4 aprilie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

 

– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)

* Ziua Europeană a Concurenţei și Consumatorilor – ora 9:00, la Palatul Parlamentului

  • Comisarul european Margrethe Vestager, responsabil cu politica în domeniul concurenței (aflat în vizită la Bucureşti), susține un discurs în cadrul conferinței „Ziua Europeană a Consumatorului și a Concurenței”, între orele 12:45 – 13:15, la Palatului Parlamentului, sala „C.A. Rosetti”

* Conferință la nivel înalt în materie de achiziții publice – ora 9:00, la Palatul Parlamentului

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente

 

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – Activitate în comisiile parlamentare

 

– Guvern

* Programul premierului Viorica Dăncilă:

  • ora 14:00 – participă la ceremonia de semnare a contractului de finanțare pentru proiectul „Sistem electronic integrat al ONRC consolidat și interoperabil destinat serviciilor de e-guvernare centrate pe evenimente de viață” – la Palatul Victoria. Semnează contractul de finanțare: Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valentina Burdescu, director general al Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC)

 

– Uniunea Europeană

* Vizita Comisarului european Margrethe Vestager, responsabil cu politica în domeniul concurenței, la Bucureşti. Din programul zilei:

  • ora 13:30 – întâlnire cu reprezentanți ai Coaliției pentru Dezvoltarea României
  • ora 15:50 – Înaltul oficial european va participa la un „Dialog cu cetățeni” – la Institutul Cervantes, Bd. Regina Elisabeta nr. 38
  • ora 17:00 – Comisarul european Margrethe Vestager va răspunde întrebărilor presei – la Institutul Cervantes, Bd. Regina Elisabeta nr. 38

 

– Ministere

* Conferinţa cu tema „Oportunităţi de finanţare pentru Private Equity în România”, la care participă secretarul de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Paula Pîrvănescu – ora 9:00, la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie, Str. Ion Ghica, nr. 4, Sector 3

– Apărare, Interne

* Brașov: Ceremonie de repatriere din Polonia a militarilor Detaşamentului de Apărare Antiaeriană „Liliecii Negri” – ora 11:00, la sediul Batalionului 228 Apărare Antiaeriană „Piatra Craiului”. Cei 120 de militari au fost dislocați, în perioada octombrie 2018 – martie 2019, ca parte a Grupului de Luptă din Polonia, condus de Statele Unite ale Americii și subordonat Brigăzii 15 Mecanizate poloneze

* Reşiţa: Atelierul de lucru „Paza bună trece primejdia rea”, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al Judeţului Caraş-Severin – ora 10:00, la Universitatea „Eftimie Murgu”

* Slobozia: Acțiune operativă organizată de Serviciul Rutier Ialomiţa, cu ocazia derulării acțiunii T.I.S.P.O.L., la nivel național, în cadrul căreia polițiștii desfășoară activități pentru depistarea celor care depășesc viteza legală

 

– Partide

* Alianţa 2020 USR PLUS organizează o conferinţă de presă în care prezintă oferta electorală pentru alegerile europarlamentare – ora 13:00, la Commons Unirii, etaj 1, Str. Halelor nr. 5. Participă preşedintele PLUS, Dacian Cioloş şi preşedintele USR, Dan Barna

– Culte, Biserică

* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă privind pregătirea vizitei Papei Francisc la Şumuleu-Ciuc (1 iun.) – ora 11:00, la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, sala festivă de la etajul II, Str. Iuliu Maniu nr. 5

 

– Organizaţii internaţionale

* Cu ocazia împlinirii, în acest an, a 15 ani de la aderarea României la NATO şi a 70 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Nord-Atlantice, Ministerul Apărării Naţionale, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Educaţiei Naţionale, cu sprijinul Diviziei de Diplomaţie Publică a NATO organizează o serie de evenimente publice:

  • Primul eveniment public al campaniei #WeAreNATO: România – 15 ani în NATO. 70 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Nord-Atlantice – ora 13:00, la Centrul de cercetare pentru produse, procese şi servicii inovative inteligente – PRECIS, din cadrul Universităţii Politehnica

* Craiova: Ceremonie prilejuită de aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic şi împlinirea a 15 ani de la aderarea României la NATO, organizată la sediul Comandamentului Brigăzii Multinaţionale Sud-Est din Craiova – ora 13:00

 

– Minorităţi

* Spectacolul despre Holocaustul romilor din România „Kali Traš/Frica neagră” se joacă la Teatrul Evreiesc de Stat din București – ora 19:00

 

– Administraţie

* De la ora 13:00, Comisia Europeană dă startul unei noi serii de înscrieri pentru WiFi4EU, iar municipalitățile și grupurile de municipalități din UE interesate vor putea face acest lucru până mâine, 5 aprilie, la ora 17:00. Uniunea Europeană pune la dispoziție, în această etapă, 3.400 de vouchere în valoare de 15.000 EUR fiecare, pe care municipalitățile le pot folosi pentru a instala rețele Wi-Fi în spații publice, inclusiv în primării, biblioteci, muzee, parcuri și piețe

– Juridic

* Interviu pentru selecţia candidaţilor desemnaţi în numele României la funcţia de procuror european – ora 14:00, la sediul Ministerului Justiţiei

 

– Economic

* Expoziţia Baby Boom Show pentru copii cu vârste cuprinse între 0-7 ani şi viitoare mămici – ora 10:00, la ROMEXPO, Pavilion B1 (4 – 7 apr.)

– Medicină, Sănătate

* Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, prin Cabinetele Medicale Universitare, organizează conferința medicală „Inimi tinere bat pentru tine” – ora 14:00, la Universitatea Națională de Muzică, Sala George Enescu, Etaj 1, Str. Știrbei Vodă nr. 33. Este a șaptea conferință din această serie de evenimente dedicate studenților. Obiectivul principal îl constituie informarea tinerilor despre posibilitatea de a deveni potențiali donatori de celule stem hematopoietice dar și despre importanța donării de sânge

* Ploieşti, Jud. Prahova: Conferinţă de presă pe tema falsului scandal al biocidelor din spitale, aşa cum a fost el declanşat de către ministrul sănătăţii Sorina Pintea, urmând a fi prezenţi inclusiv reprezentanţii firmei germane producătoare a produsului denigrat de ministru, împreună cu specialişti străini în domeniul dezinfectanţilor – ora 12:00, la sediul social al societăţii, Str. Piramidei nr. 8

 

– Academie

* Sesiune festivă organizată cu ocazia împlinirii a 153 de ani de la înfiinţarea Academiei Române – Adunare Generală – ora 11:00, în Aula Academiei Române

 

– Învăţământ, Cercetare

* Sesiunea deschisă de prezentări ale oaspeţilor din străinatate, în cadrul Conferinţei Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti „Collaborative Research for Excellence in Economics and Social Sciences-ICESS 2019”, ediţia a II-a – ora 10:30, la ASE, în Aula Magna

– Istorie

* Varşovia: Cu ocazia împlinirii, în acest an, a o sută de ani de relaţii diplomatice româno-polone, Institutul Cultural Român de la Varşovia, împreună cu Institutul de Istorie „Tadeusz Manteuffel” al Academiei Poloneze de Ştiinţe, organizează o conferinţă ştiinţifică pe tema relaţiilor politice, diplomatice şi militare dintre România şi Polonia, pe parcursul secolului al XX-lea; în deschiderea conferinţei, este lansat volumul „Renașterea Poloniei și Unirea României. Despre centenarul stabilirii relațiilor diplomatice polono-române”, care a apărut în ediţie bilingvă româno-polonă – la sediul Institutului de Istorie „Tadeusz Manteuffel”. Evenimentele reunesc istorici din România şi Polonia, specializaţi în domeniul relaţiilor dintre cele două ţări

 

– Mass-Media

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei

 

– Cultură

* Cvartetul AD LIBITUM (Remus Azoiţei – vioara I, Şerban Mereuţă – vioara a II-a, Bogdan Bisoc – viola şi Filip Papa – violoncel) susţine un recital Haydn/Mozart/Brahms la Sala Radio, de la ora 19:00