Incendiile de vegetaţie uscată au făcut victime

Incendiile de vegetaţie uscată fac deja victime. Astfel, patru oameni au murit în ultimele zile, fie din cauza arsurilor, fie intoxicate cu fum, iar un pompier a suferit arsuri grave în timp ce intervenea pentru stingerea focului. În consecinţă, pompierii fac din nou apel la oameni să nu mai dea foc la mirişte şi avertizează că legea interzice acest lucru.
Reporter:  Două persoane în vârstă au murit ieri, intoxicate cu fum în localitatea Dragomireşti, de pe Valea Izei, după ce au dat foc vegetaţiei uscate pe câmp. Şi în Mureş au murit două persoane în aceleaşi condiţii. Pompierii din acel judeţ au intervenit pentru stingerea a 25 de incendii de vegetaţie uscată. Două dintre ele s-au extins şi la case, în Filipişu Mare şi Bistra Mureşului. Şi la Sibiu au fost incendii pe 33 de hectare de pădure şi 60 de hectare de vegetaţie uscată, iar în Botoşani au luat foc 90 de stupi de albine, dar şi zece cutii cu ceară depozitate în apropiere. În ultimele şapte zile, pompierii din Cluj au intervenit pentru a stinge peste 70 de incendii de vegetaţie uscată. În Mehedinţi, un pompier a suferit arsuri de gradele 2 şi 3 pe 30 % din corp, în timp ce intervenea pentru stingerea unui astfel de incendiu. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetaţie uscată atrage după sine aplicarea de sancţiuni contravenţionale cu amenzi de mii de lei. A fost cazul în Alba, unde doi săteni au fost amendaţi de poliţie cu câte 6.000 de lei, după ce incendiile lor au scăpat de sub control, ameninţând bunurile oamenilor şi fondul forestier./pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 aprilie)