Restricţii de circulaţie în Capitală, pentru buna desfăşurare a unor competiţii sportive

La această oră, sunt restricţii de circulaţie în Capitală pentru buna desfăşurare a unor competiţii sportive. Prima cursă are traseul Splaiul Independenţei, Piaţa Constituţiei, Bulevardul Unirii, Piaţa Alba Iulia şi retur în Piaţa Constituţiei, unde la 11:30 este programată sosirea. A doua alergare, denumită ‘Cursa familiilor’, are un traseu de 1,5 km, între Pod Haşdeu, Splaiul Independenţei şi Pod Naţiunile Unite, iar plecarea este anunţată pentru ora 10:45. Potrivit Poliţiei Rutiere, până la ora 15:00, se vor aplica restricţii de trafic pe arterele pe care se desfăşoară aceste competiţii sportive, la fel şi pe străzile care se intersectează cu rutele cursei, fără a fi afectat accesul în Palatul Parlamentului./amirea/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 aprilie)