SUA îşi retrag forţele din Tripoli, Libia, iar ONU îşi retrage personalul auxiliar

Mai multe state ale lumii au început să evacueze o parte din cetăţenii aflaţi în Libia, pe măsură ce forţele loiale comandantului Khalifa Haftar înaintează spre suburbiile capitalei libiene, Tripoli. Forţele comandantului Haftar au întâmpinat o rezistenţă dură din partea forţelor guvernului libian recunoscut de comunitatea internaţională, luptele cele mai intense având loc în jurul aeroportului internaţional dezafectat. În cea de-a patra zi a ofensivei generalului Haftar, Statele Unite şi-au retras trupele staţionate în Tripoli, iar ONU urmează să îşi retragă personalul auxiliar în cel mai scurt timp. Majoritatea rezidenţilor care locuiesc în apropierea frontului au rămas în locuinţe, temându-se să plece din cauza hoţilor. Unii dintre rezidenţii din Tripoli se tem că va urma un asediu îndelungat al capitalei, mai ales că generalul Haftar a asediat ani întregi oraşul Benghazi din estul Libiei./mbaciu/pvelisar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 aprilie)