Cei patru militari români răniţi în Afganistan sunt în afara oricărui pericol

Cei patru militari români răniţi astăzi, în Afganistan, într-un atac terorist sunt în afara oricărui pericol. Cele mai importante probleme medicale sunt, pentru unul dintre militari, o fractură la un picior, şi pentru un altul, o contuzie. Surse militare i-au declarat redactorului RRA Radu Dobriţoiu că niciunul dintre cei patru soldaţi nu se confruntă în acest moment cu probleme medicale majore şi că, în scurt timp, ei îşi vor relua misiunile. Românii au fost salvaţi de transportoarele blindate americane pe care le folosesc pentru misiuni, puse la dispoziţie de Statele Unite, vehicule pregătite pentru astfel de atacuri. În sprijinul românilor a intervenit şi o forţă de reacţie rapidă americană, cu trupe terestre şi elicoptere de luptă. Nu există informaţii despre pierderile suferite de miliţiile afgane care au atacat patrula românească.
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă au transmis răniţilor, în cursul după-amiezei, mesaje de încurajare, în care au apreciat profesionalismul pe care toţi ostaşii români îl dovedesc în misiunile la care participă./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 aprilie)