Pentru că se apropie Sfintele Sărbători de Paști, ne-am propus ca în perioada premergătoare acestora să vă prezentăm câteva biserici inedite, care oferă o lumină aparte celor care le vizitează, dar și imagini de o frumusețe uimitoare.

Denumită „Reading between the lines” (citind printre rânduri), această fascinantă construcţie nu este un lăcaş de cult, ci o operă de artă realizată de doi tineri arhitecţi belgieni. Este realizată din 2000 de traverse din oţel, are 10 metri înlăţime şi face parte dintr-un proiect care urmăreşte să plaseze lucrări de artă în spaţii publice.
În funcţie de poziţia din care este privită, această biserică poate părea o clădire solidă sau, dimpotrivă, poate părea transparentă, aproape invizibilă, pierzându-se în peisaj.
Privitorul este provocat să privească printre planurile paralele ale construcției ca şi cum ar citi printre rânduri.

Video: youtube Filmed by Flykings Media: www.flykingsmedia.com

Corina Vânătoru, RADOR