Moscova urmăreşte îndeaproape situaţia legată de planurile Statelor Unite de a desfăşura în România sistemul de apărare antirachetă

Moscova urmăreşte îndeaproape situaţia legată de planurile Statelor Unite de a desfăşura, temporar, în România sistemul de apărare antirachetă THAAD – a declarat adjunctul ministrului rus de externe, Aleksandr Gruşko, citat de agenţia de presă TASS. Diplomatul rus a afirmat că Moscova este interesată să ştie ce fel de lucrări vor fi efectuate la instalaţiile antirachetă din România. Declaraţiile au fost făcute cu ocazia unei reuniuni a Consiliului pentru politică externă şi apărare din Rusia, organizaţie neguvernamentală din care fac parte importanţi oameni politici, diplomaţi şi analişti politici./mnecula/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 aprilie