România a exportat produse în valoare de aproximativ 67 de miliarde de euro în 2018

Anul trecut, România a reuşit să exporte în ţările lumii produse în valoare de aproximativ 67 de miliarde de euro, mai mult cu circa cinci miliarde faţă de 2017, anunţă Institutul Naţional de Statistică. Importurile se ridică însă la 83 de miliarde de euro. Astfel diferenţa dintre exporturi şi importuri este în favoarea acestora din urmă – de 15 miliarde de euro. De departe cele mai mari schimburi comerciale sunt cu Germania – exporturile depăşesc 15 miliarde, iar importurile se apropie de 17 miliarde. Singura ţară cu care România are un bilanţ de peste un miliard de euro în favoarea sa este Marea Britanie. Alţi parteneri cu care ţara noastră este pe plus sunt Statele Unite, Franţa, Republica Moldova, Egipt sau Norvegia. De cealaltă parte, România importă mai mult din Turcia, China, Austria, Polonia sau Bulgaria, fiind astfel pe minus faţă de aceste ţări./ilixandru/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 aprilie