Caravana „Investește în tine” – un prilej de dialog cu potențialii beneficiari, studenții Universității din Craiova

In data de 17 aprilie 2019, la invitatia Universitatii din Craiova, reprezentantii Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intrerprinderile  Mici si Mijlocii (FNGCIMM), si ai CEC Bank, au prezentat potentialilor beneficiari, studentii, pachetul de oportunitati de finantare din cadrul programului guvernamental „Investeste in tine”.

„Programul „Investeste in Tine” ofera studentilor oportunitatea materializarii unor planuri personale de dezvoltare, iar dialogul deschis creat astazi la Universitatea din Craiova reprezinta pentru Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii un potential de construire a unei relatii de colaborare pe termen lung : de la proiectele prezente, pana la cele legate de achizitionarea unei prime locuinte – prin Programul Prima Casa -, a unui autoturism – prin Programul Prima Masina -, sau inceperea unei afaceri – Programul Start-Up Nation. Prin instrumentele de garantare din portofoliul nostru, putem fi alaturi de tinerii care isi construiesc un viitor, un plan de dezvoltare personala sau vor sa-si materializeze abilitatile antreprenoriale.” a declarat Gheorghe Lapadat, Director General al FNGCIMM.

Cele doua sesiuni de informare, desfasurate in Aula „Mihai I al Romaniei” a Universitatii si in cadrul Facultatii de Agronomie au reunit peste 200 de studenti si cadre didactice din cadrul facultatilor de Agronomie, Calculatoare si Electronica, Economie si Administrarea Afacerilor, Litere, Matematica si Informatica. Reprezentantii FNGCIMM si ai CEC Bank au oferit informatii relevante despre facilitatile de finantare si garantare a proiectelor de dezvoltare personala in educatie, cultura, sport sau sanatate, ilustrand astfel obiectivul programului, de sprijinire a persoanelor care urmeaza o forma de invatamant, prin stimularea investitiilor in propria dezvoltare.

* * *

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării și susținerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Garanţia FNGCIMM SA – IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăși suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.
FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanția FNGCIMM SA – IFN este cea mai lichidă garanție, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, față de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

FNGCIMM SA – IFN asigură o acoperire teritorială națională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele 3 sucursale, 4 reprezentanțe și 3 filiale. În baza apartenenței sale la AECM (Asociația Europeană a Instituțiilor de Garantare – asociație ce reunește 47 de fonduri de garantare mutuale, private și publice, bănci de dezvoltare și fonduri de contragarantare din 23 de state membre ale UE, precum și din Turcia, Serbia, Bosnia și Herzegovina, Federația Rusă și Kosovo), FNGCIMM funcționează după reguli şi principii europene.

Pentru informații suplimentare :

021.310.18.74 int.193

info@fngcimm.ro

Direcția Marketing, relații clienți și consiliere

RADOR – 18 aprilie