Kim Jong-un a sosit în prima sa vizită în Rusia

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a sosit la Vladivostok, la bordul unui tren blindat. Întâlnirea cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este planificată pentru joi, la reşedinţa de pe teritoriul Universităţii Federale Orientul Îndepărtat din insula Russkii. Anterior, preşedintele Coreei de Nord a făcut o scurtă oprire imediat după trecerea graniţei ruse, în gara Hasan aflată la frontieră, unde a vizitat Casa Prieteniei Ruso-Coreene, construită în anul 1986, în ajunul vizitei în Rusia a liderului anterior Kim Ir-seng. În gara Hasan, Kim Jong-un a fost întâmpinat de localnici cu pâine şi sare. Unele surse au scris că Kim Jong-un nu a dorit să încerce pâinea, însă, ulterior, unii participanţi la ceremonie au declarat că această informaţie nu este adevărată. „Nu este adevărat. Kim Jong-un a rupt din pâine şi a înmuiat în sare” – a declarat unul dintre participanţi. Din gara Hasan, trenul liderului nord-coreean a plecat spre Ussuriisk, iar de acolo spre Vladivostok. La Vladivostok, Kim Jong-un a ajuns la ora 11:01 (ora locală), el coborând din vagon cu zâmbetul pe buze. Pentru vizita în Rusia, preşedintele Coreei de Nord a ales o ţinută de culoare neagră, paltonul, costumul, pălăria şi încălţămintea fiind toate în nuanţe închise. După salutul de onoare, liderul nord-coreean s-a urcat în limuzină şi, însoţit de forţele de pază, s-a îndreptat spre insula Russkii. Acolo el s-a oprit într-unul din corpurile oficiale ale campusului Universităţii Federale Orientul Îndepărtat. Kim Jong-un a declarat presei că tatăl său Kim Jong-il a iubit foarte tare Rusia şi din acest motiv, mulţi ani la rând, şi-a dorit să o viziteze. „Au trecut şapte ani de când am venit la conducerea ţării mele, însă abia acum am putut să vin în vizită” – a declarat Kim Jong-un, la oprirea în gara Hasan. Totodată, el şi-a exprimat speranţa că vizita actuală nu va fi şi ultima. Amintim că întâlnirea dintre Kim Jong-un şi Vladimir Putin este planificată pentru 25 aprilie, aceasta urmând să fie prima întâlnire a liderilor Rusiei şi Coreei de Nord. (www.ria.ru – 24 aprilie)/ssirbu/schelaru