Peste 110 mii de persoane s-au înscris pentru a participa la Liturghia Papei Francisc de la Şumuleu Ciuc

Peste 110 mii de persoane s-au înregistrat pentru a participa la Liturghia celebrată în data de 1 iunie, la Şumuleu Ciuc, de Papa Francisc. Majoritatea participanţilor vor fi din România, dar vor veni şi din Ungaria şi din alte oraşe ale Bazinului Carpatic, au anunţat, miercuri, organizatorii vizitei Suveranului Pontif. Potrivit site-ului Pontifex.ro, creat special pentru acest eveniment de Arhiepiscopia de Alba Iulia, termenul pentru înscriere s-a încheiat pe 22 aprilie, şi peste 110 de mii de pelerini şi-au exprimat dorinţa pentru a participla la Liturghia celebrată de Papa Francisc în data de 1 iunie, la Şumuleu Ciuc. Pelerinii care s-au înregistrat pe site-ul amintit vor primi bilete gratuite, cu cod de bare, care le vor permite accesul în „zona protejată”. Cei mai mulţi pelerini, peste 75 de mii de persoane, vor veni în grupuri, iar numărul celor care s-au înscris individual sau ca familie ajunge la aproximativ 34.600. Aproximativ 84 de mii de pelerini sunt din România, din care aproape 1.300 vor fi ceangăi. Peste 25 de mii de persoane vor veni din Ungaria. Pelerini vor veni şi din Slovacia, Voivodina şi Transcarpatia, dar şi din unele ţări foarte îndepărtate cum ar fi: Pakistan, Rwanda, Africa de Sud, Australia, Israel, Canada şi Namibia. La o conferinţă de presă susţinută, miercuri, la Miercurea Ciuc de organizatorii vizitei Papei Francisc – despre care a relatat portalul de limbă maghiară Maszol.ro – canonicul Zoltán Oláh i-a îndemnat pe credincioşii care nu s-au înscris să vină şi ei la Şumuleu Ciuc, deoarece Liturghia poate fi urmărită şi dincolo de zona protejată. La rândul său, preşedintele CJ Harghita, Csaba Borboly, a declarat că, datorită solidarizării judeţelor din Ţinutul Secuiesc, va fi amplasată o poartă secuiască de 4,3 m înălţime şi de opt metri lăţime, la locul unde va fi celebrată Liturghia de Papa Francisc. Suveranul Pontif va veni în România în perioada 31 mai şi 2 iunie. El va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj, precum şi Sanctuarul Marian de la Şumuleu-Ciuc./rganciu/csimion

MTI – 24 aprilie