Cercetătorii americani creează un implant cerebral care poate citi gândurile

Oamenii de ştiinţă americani au anunţat că au dezvoltat un implant cerebral care poate citi gândurile şi le poate transforma în vorbire. Cercetătorii de la Universitatea California au afirmat că tehnologia necesită rafinare dar că este o descoperire extraordinară. Tehnologia, publicată în Nature, funcţionează în două etape. Întâi, un electrod este implantat în creier, pentru a capta semnalele care controlează buzele, limba, cutia de rezonanţă şi mandibula. Apoi, o simulare pe computer transformă aceste mişcări ale gurii în cuvinte. Unul dintre cercetători a afirmat că implantul a fost testat pe cinci persoane cu vorbire normală. Participanţii au citit sute de propoziţii şi vorbirea lor reconstruită a fost analizată. Aceasta a fost corectă în şapte cazuri din zece./aionita/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 aprilie)