Un râs capturat în Munţii Vrancei a ajuns în Slovenia, în cadrul unui program de repopulare a Munţilor Dinari

Un râs capturat în Munţii Vrancei a ajuns, la acest sfârşit de săptămână, în Slovenia, în cadrul unui program de repopulare a Munţilor Dinari cu această specie pe cale de dispariţie, care mai este reprezentată în zonă doar de aproximativ 20 de animale. Goru este un mascul de 27 de kilograme capturat în luna februarie în cadrul proiectului „LifeLynx”, care se desfăşoară cu colaborarea unor organizaţii şi autorităţi din mai multe ţări europene, având ca obiectiv principal salvarea de la dispariţie a populaţiei de râs din regiunea Munţilor Dinari şi din sud-estul Alpilor. În prezent, populaţia de râs în zonă este una dintre cele mai mici din Europa, iar specialiştii consideră ca este nevoie urgentă de introducerea unor animale sănătoase din alte zone, respectiv din Carpaţi. O a doua captură în cadrul programului a avut loc în judeţul Bacău, într-o zonă în care grija faţă de fauna salbatică este exemplară, facilitând menţinerea unor populaţii viabile – conform paginii de internet a programului „LifeLynx”./pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 aprilie)