Calendarul evenimentelor, 28 aprilie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Culte, Biserică

► Duminica Învierii Domnului

* În bisericile ortodoxe, în noaptea de Înviere începe slujba Învierii Domnului Iisus Hristos, urmată imediat de Sf. Liturghie de Paști. La final, preoții binecuvântează prin rugăciune și stropire cu agheazmă bucatele pregătite de creștini pentru masa de sărbătoare, în primul rând ouăle înroșite, pasca și cozonacul. De la ora 12:00 are loc Vecernia – A Doua Înviere

* În bisericile greco-catolice au loc:

  • Sfânta Liturghie arhierească de Paști – ora 0:30, la Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”, Str. Polonă nr. 50
  • Sfânta Liturghie de Paști – ora 10:00, la Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”, Str. Polonă nr. 50
  • Vecernia arhierească a Paștilor. Citirea Evangheliei în mai multe limbi – ora 18:00, la Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”, Str. Polonă nr. 50

* Astăzi, în „Duminica Milostivirii lui Dumnezeu” se organizează un moment special de rugăciune, în Catedrala romano-catolică Sf. Iosif din București. Sărbătoarea Milostivirii lui Dumnezeu a fost instituită în mod oficial de către Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în 1992, care a stabilit ca dată liturgică prima duminică după sărbătoarea Învierii Domnului, zi numită, după anul 2000, „Duminica Milostivirii lui Dumnezeu”. Programul zilei:

  • ora 15:00 – se va recita Coronița Milostivirii lui Dumnezeu, urmată de Litania Milostivirii lui Dumnezeu şi de adoraţie euharistică la Preasfântul Sacrament, cu texte din Micul Jurnal al Sfintei Faustina Kowalska
  • ora 17:00 – se celebrează Sf. Liturghie solemnă

* Constanţa: Vizita pastorală a P.S. Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București care la Sfânta Liturghie va conferi Sfântul Mir unui număr de 19 candidați – ora 10:30, la Biserica Sf. Anton de Padova din municipiu

– Cultură

* Vama Veche, jud. Constanţa: Ca în fiecare an, ediţia de primăvară a festivalului Sunset are loc, astăzi, pe plaja din Vama Veche – ora 19:00. Pe scena festivalului vor urca: Subcarpaţi, C.T.C, Kazi Ploae şi DJ Oldskull

– S-a întâmplat într-o zi de 28 aprilie

* Cu 517 ani în urmă (1502) avea loc încheierea traducerii în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda” – denumită și „Cronica moldo–germană” sau „Cronica lui Ștefan cel Mare”. Lucrarea se referă la domnia lui Ştefan cel Mare şi cuprinde intervalul 1457-1502

* Se împlinesc 160 de ani (1859) de când domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul pentru înfiinţarea Biroului de statistică al Ţării Româneşti şi numeşte ca şef al acestuia pe Dionisie Pop-Marţian (28.IV/10.V)

* Acum 132 de ani (1887) apărea Legea pentru înfiinţarea, la Bucureşti, a Institutului de Bacteriologie, a cărei conducere a fost încredinţată medicului Victor Babeş. În prezent, poartă numele de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş” (28.IV/10.V)

* Cu 111 ani (1908) a avut loc, la Bucureşti, adunarea de constituire a Societăţii Scriitorilor Români (S.S.R.). Alături de scriitori bucureşteni au participat şi reprezentanţi din provincie ai breslei. Preşedinte al Societăţii a fost ales poetul şi publicistul Cincinat Pavelescu. A funcţionat sub această denumire până în martie 1949. Uniunea Scriitorilor din România a apărut în 1949 prin fuziunea între S.S.R. şi Societatea Autorilor Dramatici (28.IV/11.V)

* Acum 67 de ani (1952) intra în vigoare Tratatul de la San Francisco, semnat la 8 septembrie 1951, între Japonia şi o parte a Puterilor Aliate, care a pus capăt oficial celui de-Al Doilea Război Mondial şi a alocat despăgubiri civililor şi foştilor prizonieri de război din ţările aliate, care suferiseră din cauza crimelor de război comise de japonezi. Japonia şi-a recâştigat independenţa, pierdută la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când a fost ocupată militar de Puterile Aliate conduse de Statele Unite

* Cu 62 de ani în urmă (1957) avea loc constituirea, la Aix-les-Bains (Franţa), a Federaţiei Mondiale a Oraşelor Înfrăţite (FMOI), cu sediul la Paris. Legat de acest eveniment, începând din 1985, se sărbătoreşte, în ultima duminică a lunii aprilie, „Ziua Mondială a Oraşelor Înfrăţite” (30 aprilie 2017)

* Acum 21 de ani (1996) a avut loc Masacrul din Port Arthur (Tasmania, Australia), în care 35 de persoane au fost ucise și alte 23 rănite. Criminalul, Martin Bryant, a fost condamnat pe viață fără posibilitatea de eliberare condiționată. În urma incidentului au fost aduse schimbări fundamentale unor legi pentru controlul armelor de foc în Australia, cazul fiind considerat printre cele mai sângeroase masacre din istoria continentului

* Acum 22 de ani (1997) avea loc semnarea Protocolului de înfrăţire a oraşelor Suceava şi Chişinău

* Acum 18 ani (2001) milionarul american Dennis Tito (n. 1940) a devenit primul om care a plecat în spațiu ca turist, însoţind doi cosmonauţi ruşi, în misiunea Soyuz TM-32, şi rămânând împreună cu aceştia pe orbită, timp de 7 zile, 22 de ore şi 4 minute

Aniversări – Comemorări

– Învierea Domnului (Calendarul Creştin-Ortodox 2019)

– Învierea Domnului (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2019)

– Duminica a 2-a a Paştelui (a Milostivirii Divine) (Calendarul Romano-Catolic 2019)

– 1764: S-a născut Paul Iorgovici, autor de lucrări lingvistice şi istorice, adept al ideilor Şcolii Ardelene (m. 1808, la Vârşeţ, în Serbia de azi) – 255 de ani

– 1861: S-a născut Sava Athanasiu, geolog şi paleontolog; considerat fondator al şcolii româneşti de stratigrafie; membru de onoare al Academiei Române din 1945 (m. 1946)

– 1874: S-a născut Viktor Roth, preot şi istoric român de naţionalitate germană; a fost primul istoric al artei plastice săseşti din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (m. 1936) – 145 de ani

– 1882: S-a născut matematicianul şi profesorul Theodor Angheluţă; contribuţii de seamă în domeniul teoriei funcţiilor, al ecuaţiilor diferenţiale şi integrale, al ecuaţiilor funcţionale şi algebrice; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (m. 1964). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 29 aprilie 1882

– 1887: S-a născut basul Edgar Istratty, membru fondator al Operei Române (m. 1967)

– 1893: A murit omul politic Emilian Pache-Protopopescu; membru al Partidului Conservator, deputat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor; primar (1888-1891) şi prefect (mai-noiembrie 1891) al Bucureştiului; a întemeiat Şcoala de Ştiinţe Politice şi Administrative, unde a fost şi profesor (n. 1845)

– 1923: S-a născut general-locotenent medic Gheorghe Niculescu; a introdus pentru prima dată în România tratamentul cu laser de slabă putere în ortopedie şi traumatologie; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1995)

– 1928: S-a născut Avigdor Arikha, pictor, desenator, gravor şi istoric de artă; în 1944 a emigrat cu familia în Israel, iar în 1949 s-a stabilit la Paris (m. 2010)

– 1939: S-a născut compozitoarea şi pianista Aurora Ienei (m. 1997) – 80 de ani

– 1940: S-a născut pianista Elena Cosma (m. 2001)

– 1943: S-a născut pictorul Augustin Costinescu

– 1947: S-a născut actorul Traian Buzoianu, una dintre cele mai iubite figuri ale Teatrului Naţional din Timişoara (m. 2014)

– 1948: A fost arestat (sub acuzaţia falsă de complot) juristul Lucreţiu Pătrăşcanu, reprezentant al comunismului naţional, unul dintre liderii PCR, participant de seamă la înfăptuirea actului de la 23 august 1944; ministru al justiţiei între anii 1944 şi 1948; executat la 16/17.IV.1954, în închisoarea Jilava, după simulacrul de proces din 6-13 aprilie acelaşi an; împreună cu el au mai fost arestaţi soţia sa, Elena Pătrăşcanu, pictoriţa Lena Constante, soţul acesteia, folcloristul Harry Brauner, şi scriitorul Bellu Zilber

– 1948: S-a născut Iolanda Malamen, poetă, prozatoare, traducătoare, publicistă, cronicar de artă şi pictoriţă

– 1965: A murit pictoriţa şi graficiana Florica Cordescu-Jebeleanu (soră geamănă cu graficiana Marcela Cordescu) (n. 1913)

– 1972: A murit regizorul de film documentar Gabriel Barta (n. 1923)

– 1987: A murit sculptoriţa Iulia Oniţă (n. 1923)

– 1995: A murit actorul Nicolae Dinică (n. 1934)

– 1996: A murit poetul timişorean Alexandru Jebeleanu (n. 1923)

– 2000: A murit Ovid S. Crohmălniceanu (numele real: Moise Cahn), critic şi istoric literar, scriitor (n. 1921). NOTĂ: Unele surse (http://www.romlit.ro/ov._s._crohmlniceanu, http://www.viata-libera.ro/on-line-exclusiv/41806-galati-viata-libera-galateni-care-au-uimit-lumea-ovid-s-crohmalniceanu) menţionează ca dată a morţii 27 aprilie 2000, iar altele (http://www.humanitas.ro/ovid-s-crohm%C4%83lniceanu), 30 aprilie 2000

– 2006: A murit Vasile Rebreanu, prozator, traducător, dramaturg şi eseist (n. 1934)

– 2008: A murit prozatorul Laurenţiu Cerneţ (numele de naştere: Laurenţiu Mircea Bobleanţă) (n. 1931)

– 2009: A murit interpreta de muzică populară Valeria Peter Predescu, cunoscută drept „Doamna cântecului năsăudean” (n. 1947) – 10 ani

– 2010: A murit Cornelia Bodea, istoric şi profesor; specialistă în istoria modernă a României şi istoria modernă universală; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1916)

– 2012: A murit fiziciana Margareta Giurgea; cercetări fundamentale în fizica descărcărilor, spectroscopie, fizica cristalelor; a desfăşurat o intensă activitate didactică; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1915)

– 2013: A murit „sensei” (maestrul) Dan Stuparu, unul dintre fondatorii Federaţiei Române de Arte Marţiale, imediat după 1989; fondatorul şi preşedintele Federaţiei Române de Karate Tradiţional din România (înfiinţată în anul 1993); vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Karate Tradiţional, vicepreşedinte al Federaţiei Europene de profil şi preşedinte al Federaţiei Balcanice (n. 1951)

– 2018, 28/29: A murit Ilie Gheorghe, actor de teatru și film, regizor; a jucat timp de 50 de ani pe scena Teatrului Naţional din Craiova (n. 1940) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Seul: Vizita de stat a preşedintelui chilian, Sebastian Pinera, în Coreea de Sud (28 – 29 apr.)

– Maputo, Mozambic: Vizita reginei Letizia a Spaniei, ţară recent lovită de ciclonul Idai (28 – 30 apr.)

– Spania: Alegeri legislative anticipate

– Benin: Alegeri legislative

– Port Arthur: Manifestări de marcare a 21 de ani de la Masacrul de la Port Arthur din Tasmania

– Caracas: Intrarea în vigoare a embargoului petrolier în Venezuela decis de Washington

– Marea Britanie: Ediţia 2019 a Maratonului de la Londra

– Baku, Azerbaidjan: Campionatul mondial de Formula 1

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Oraşelor Înfrăţite” (se sărbătoreşte în ultima duminică a lunii aprilie, începând din 1985); la 28.IV.1957 a fost constituită (la Aix-les-Bains, Franţa) Federaţia Mondială a Oraşelor Înfrăţite, cu sediul la Paris

– „Ziua Internaţională pentru Sănătate şi Securitate la locul de muncă”; această zi îşi are originile în Canada, unde mişcarea sindicală a determinat guvernul să proclame, în 1989 ( – 30 de ani), ziua de de 28 aprilie „zi de doliu naţional”; din anul 1996 devine „zi internaţională” în cadrul Naţiunilor Unite, iar în 2005 această zi a fost oficial adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Sindicaliştii din întreaga lume reamintesc importanţa aplicării proiectelor de strategie în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă

– „Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Accidentelor de muncă şi ale Bolilor profesionale”; la 28 aprilie 1996, delegaţii sindicatului „Global Union” au comemorat, la sediul Națiunilor Unite, pentru prima dată, victimele accidentelor de muncă, promovând în acest fel asigurarea unui mediu de muncă sigur şi sănătos. Organizaţia Internaţională a Muncii s-a implicat în această campanie în 2003, recunoscând astăzi atât ziua de comemorare, cât şi organizarea de campanii tematice anuale pentru prevenirea rănirilor şi a deceselor la locul de muncă

– 1710: A murit Mihály Ács (fiul) (Aachs sau Aács), scriitor eclesiastic evanghelic maghiar (n. 1672)

– 1758: S-a născut James Monroe, om politic american, preşedinte al SUA între anii 1817 şi 1825, autorul doctrinei purtându-i numele (doctrină ce condamna orice intervenţie europeană în afacerile interne ale Americii şi viceversa), enunţată prin declaraţia prezentată de preşedintele Monroe în faţa Congresului, în anul 1823 (m. 1831)

– 1853: A murit Ludwig Tieck, poet, prozator şi dramaturg romantic german (n. 1773)

– 1868: S-a născut Bartolomeo Nogara, arheolog şi istoric de artă italian; studii referitoare la cercetări muzeale şi la istoria etruscilor; a sprijinit activitatea Şcolii Române de la Roma; membru de onoare străin al Academiei Române din 1943 (m. 1954)

– 1874: S-a născut (în Boemia de nord, azi în Cehia) Klaus Kraus, scriitor satiric, eseist, aforist, poet şi jurnalist austriac (m. 1936) – 145 de ani

– 1889, 28.IV/10.V: A murit scriitorul rus Mihail Saltîkov-Şcedrin (n. 1826) – 130 de ani

– 1906: S-a născut dirijorul elveţian Paul Sacher (m. 1999)

– 1926: S-a născut scriitoarea americană Harper Lee, autoarea romanului „Să ucizi o pasăre cântătoare” (m. 2016)

– 1928: S-a născut pictorul francez Yves Klein, considerat părintele picturii monocrome (m. 1962)

– 1929: S-a născut Evangelina Elizondo, actriţă mexicană de film şi televiziune (m. 2017) – 90 de ani

– 1930: S-a născut Richard Sarafian, regizor, scenarist şi actor american care a avut o influenţă majoră asupra unei generaţii întregi de regizori şi actori, supranumită „Easy Riders, Raging Bulls”, care a dominat Hollywood-ul în anii ’70 ai secolului XX (m. 2013)

– 1933: S-a născut fotograful german Horst Faas, recompensat de două ori cu Premiul Pulitzer; a lucrat aproape 50 de ani pentru Associated Press (m. 2012)

– 1937: S-a născut Saddam Hussein, fost preşedinte irakian, care a condus ţara cu o mână de fier din 1979 până la căderea regimului, în aprilie 2003; condamnat la moarte (de Tribunalul Penal Irakian) pentru execuţia, în anii ’80 ai secolului XX, a 148 de ţărani şiiţi (m. 2006, executat prin spânzurare)

– 1941: S-a născut Karl Barry Sharpless, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2001, alături de William S. Knowles şi Ryoji Noyori

– 1944: S-a născut Günter Verheugen, om politic german, fost comisar european pentru extindere între 1999 – 2004, şi comisar european pentru industrie şi antreprenoriat din 2004 până în 2010; după retragerea din activitate a fost numit profesor onorific al Universităţii Europene Viadrina din Frankfurt – 75 de ani

– 1945: A murit, executat de membrii mişcării de rezistenţă italiene în timp ce încerca să părăsească ţara, dictatorul Benito Mussolini, conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943 (n. 1883)

– 1948: S-a născut scriitorul britanic Sir Terence David John „Terry” Pratchett, cunoscut pentru scrierile sale umoristice în domeniul fantasy (m. 2015)

– 1949: S-a născut actorul american Bruno Kirby (m. 2006) – 70 de ani

– 1974: S-a născut actriţa spaniolă Penélope Cruz – 45 de ani

– 1981: S-a născut actriţa americană de film Jessica Alba

– 1992: A murit pictorul englez Francis Bacon, unul din cei mai importanţi pictori ai secolului al XX-lea (n. 1909)

– 1999: A murit fizicianul american Arthur Leonard Schawlow; cercetări în domeniul spectroscopiei; a propus, împreună cu Charles Townes, principiul de funcţionare a laserului (1958); Premiul Nobel pentru fizică pe 1981, împreună cu conaţionalul său Nicolaas Bloembergen şi suedezul Karl Siegbahn (n. 1921) – 20 de ani

– 2000: A murit basul finlandez Kim Borg, profesor şi compozitor (n. 1919)

– 2010: A murit scenaristul italian Furio Scarpelli, considerat unul dintre maeştrii filmelor de comedie italiene (n. 1919)

– 2012: A murit Aurora Matilde Camus, poetă spaniolă (n. 1919)