PNL şi USR au sesizat CCR în legătură cu o serie de modificări şi completări aduse Legii anticorupţie

PNL şi USR au sesizat, astăzi, Curtea Constituţională în legătură cu o serie de modificări şi completări aduse Legii anticorupţie care dezincriminează faptele de corupţie, incompatibile cu funcţia, în situaţia în care beneficiarul este o altă persoană sau beneficiile nu sunt materiale. Semnatarii sesizării susţin că textul de lege este neconstituţional, întrucât la adoptarea, la 16 aprilie, a acestui act normativ reexaminat, parlamentul a ignorat recomandările Deciziei luate de CCR vara trecută în urma sesizării făcute de preşedintele Klaus Iohannis. Curtea a subliniat atunci că o astfel de dezincriminare ar echivala cu acceptarea şi tolerarea unor acte de corupţie, ceea ce ar intra în coliziune cu obligaţiile internaţionale asumate de statul român prin Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei./pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 mai)