Revista presei internaţionale – 1 mai 2019

Tensiuni puternice în numeroase oraşe de pe mapamod pe fondul tradiţionalelor manifestaţii de 1 Mai. Situaţia a degenerat la Paris, constată La Libre Belgique, după ce, potrivit Le Monde, sindicalişti, veste galbene, ecologişti şi numeroase organizaţii şi grupări s-au mobilizat într-un context deja tensionat după şase luni de criză socială şi 24 de manifestaţii ample ale vestelor galbene. Au fost peste 300.000 de manifestanţi în întreaga Franţă, iar circa 300 de persoane au fost reţinute în urma ciocnirilor dintre militanţii radicali şi forţele de poliţie, notează şi Le Figaro. În Rusia, peste 100 de activişti au fost reţinuţi la marşurile organizate în şapte oraşe, în timp ce purtau bannere pe care erau scrise sloganuri de tipul „Putin nu este etern” sau „Vrem Alegeri Libere”, scrie The Moscow Times. Reuters comentează că protestele din Rusia au loc într-un moment în care popularitatea lui Putin a scăzut la 60% de la nivelul record de 90%, după ce guvernul rus a anunţat o serie de măsuri nepopulare, precum creşterea vârstei de pensionare sau a TVA-ului, după cinci ani de scădere continuă a veniturilor reale.
În Venezuela, liderul opoziţiei Juan Guaido a făcut apel la organizarea „celui mai mare protest” din istoria ţării, la o zi după ce a cerut armatei să ajute la înlăturarea preşedintelui Nicolas Maduro, relatează CNN. În replică, preşedintele Maduro şi-a clamat miercuri victoria vorbind de o tentativă eşuată de lovitură de stat, notează The Guardian. New York Times observă că în condiţiile în care fiecare parte îşi cheamă susţinătorii să-şi arate forţa în stradă, incertitudinea şi riscurile unor noi confruntări violente continuă într-o ţară aflată în criză de luni de zile. Între timp, secretarul de stat american Mike Pompeo susţine că o intervenţie militară americană în Venezuela este posibilă şi acuză că Maduro ar fi fost gata să plece cu un avion spre Cuba, dar a fost convins de Moscova să nu o facă, scrie USA Today. Rusia, la rândul ei, respinge afirmaţiile lui Pompeo, acuzând Washingtonul că „încearcă să demoralizeze armata venezueleană”, notează agenţia rusă Tass.
În Europa, Polonia și țările central-europene au marcat 15 ani de la aderarea la UE printr-o reuniune a liderilor lor organizată miercuri, la Varșovia, observă New York Times. Ziarul american detaliază că participanţii au subliniat în declaraţia finală că membrii UE „trebuie să ia decizii în comun și într-un spirit de bună cooperare”. Deutsche Welle vorbeşte însă despre o aniversare dificilă în condiţiile în care Poloniei i se cere să facă mai mult pentru a linişti îngrijorările Bruxelles-ului legate de încălcările statului de drept care au dus la activarea Articolului 7 din Tratatul UE împotriva Varşoviei. „Polonia trebuie să înceteze să trateze UE ca pe o maşină de bani, ca pe o vacă de muls”, a fost mesajul transmis de vicepreşedintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen, care a felicitat cele 10 state pentru aderarea la UE, dar a ţinut să sublinieze importanţa asumării principiilor centrale ale blocului cumunitar.
Între timp, „Comisia Europeană pregăteşte cinci priorităţi-cheie pentru summitul de la Sibiu”, titrează New Europe, detaliind că în trasarea strategiei de dezvoltare pentru următorii cinci ani se pune accent pe apărare, competitivitate, probleme sociale, sustenabilitate şi rolul global al UE. Vorbind despre un „text aspiraţional stufos” ce va influenţa dezbaterile de la summitul de la Sibiu, Financial Times comentează că cele cinci dimensiuni politice sunt menite să creeze o Europă „protectoare, competitivă, echitabilă, sustenabilă şi influentă”.
În final, reţinem un reportaj al agenţiei Reuters cu titlul „Vrăjitoarele din România invocă puterile internetului”. „Puterea internetului a permis foarte ocupatei comunități de vrăjitoare din România să-și transpună treptat practicile străvechi în online”, scrie Reuters, vorbind despre consultaţii oferite pe internet, dar şi despre ritualuri transmise în direct pe Facebook pentru a atrage noi adepți. „Vrăjitoria a fost privită de multă vreme drept un obicei popular în țara est-europeană”, dar acum „multe dintre cele aproximativ 4.000 de vrăjitoare românce ademenesc clienți din Europa, Asia și SUA”.

Carolina Ciulu – RADOR