Calendarul evenimentelor, 5 mai – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Guvern

* Lupeni, jud. Hunedoara: Vizita premierului Viorica Dăncilă, alături de ministrul Muncii, Marius Budăi şi de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici

– Apărare, Interne

* Se desfăşoară crosul dedicat veteranilor de război VeteRUN, ediţia a IV-a, între orele 10:00 şi 13:00, pe traseul Parcul Herăstrău (parcarea Pavilionul H), şos. Kiseleff – Arcul de Triumf – Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Bulevardul Constantin Prezan – şos. Kiseleff. Constituirea grupelor de participanţi se va face în parcarea Parcului Herăstrău (în zona Pavilionul H), unde va fi organizată și o expoziție de tehnică militară. Pentru prima dată, în cadrul acestei ediții, la ora 10:00 va fi dat startul Crosului pentru prsoanele cu deficienţe locomotorii care se deplasează în fotolii rulante. În cadrul evenimentului, militarii Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni” și ai Batalionului 495 Parașutiști „Căpitan Ștefan Șoverth” vor alerga și pentru pentru camaradul lor, caporalul Marius Bunget, care luptă pentru viața copilului său în vârstă de 3 ani, Darius Ștefan Bunget, diagnosticat cu o boală foarte gravă

* Constanţa: Nava şcoală Mircea pleacă în Marşul Istoric spre Hamburg, pentru a marca 80 de ani de la intrarea sa în dotarea Marinei Române – ora 9:15

– Electoral

* Cluj – Napoca: Alianţa 2020 USR PLUS organizeaza un miting electoral la care vor fi prezenţi preşedinţii celor două partide, Dan Barna şi Dacian Cioloş, şi candidaţii Alianţei 2020 USR PLUS la alegerile europarlamentare – ora 16:30, în Piaţa Unirii

* Focşani: Miting electoral la care participă candidatul PNL la alegerile europarlamentare, Rareş Bogdan

– Culte, Biserică

* Montecatini Terme, Italia: Hramul Parohiei românești „Sfânta Muceniţă Pelaghia” – Montecatini Terme (4 – 5 mai).

– Social

* Galaţi: A IV-a ediţie a spectacolului caritabil ”ALBASTRU e culoarea mea!”, un eveniment organizat APCA Galaţi – Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi, primul ONG din judet înfiinţat strict pe problematica autismului la copii – ora 18:00, la Teatrul Dramatic

– Cultură

* Corul de Copii Radio susţine spectacol complex de muzică şi mişcare scenică, intitulat „MERIDIAN”, un program cu muzică de pe întreg mapamondul: Coreea, Canada, Suedia, Noua Zeelanda, Rusia, India, Siria ş.a. – ora 19:00, la Sala Radio. Dirijorul corului este Răzvan Radoş

* Caracal: Recital susţinut de pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Turneului „Pianul Călător”, eveniment desfăşurat între 11 aprilie şi 13 mai care cuprinde în total 15 recitaluri – ora 19:00, la Teatrul Național. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi

* Mogoşoaia, Jud. Ilfov: Continuă ediția a VIII-a a Mogoșoaia ClasicFest, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical.

* Paris: În perioada 4-5 mai, Primăria Parisului organizează în fața monumentalei clădiri care o adăpostește în Paris, dar și în majoritatea arondismentelor capitalei Franței, Sărbătoarea Europei. O multitudine de evenimente pluridisciplinare care vor fi co-organizate și împreună cu Rețeaua Institutelor Culturale europene la Paris (EUNIC) și Forumul Institutelor Culturale Străine de la Paris (FICEP).

* Roma: Orchestra Română de Tineret revine pe afişele internaţionale în formula sa de cameră, condusă de concertmaestrul și solistul ei Rafael Butaru cu un concert eveniment ce va avea loc astăzi, la Auditorium Santa Cecilia. Această manifestare este inclusă în seria concertelor ce marchează preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene. Concertul va avea ca soliști muzicieni ce cântă sau au fost membri ai orchestrei pe parcursul mai multor proiecte, respectiv Iulia Adriana Cazacu – vioară, Ioana Jijian – vioară, Mircea Lazăr – vioară, Radu Dunca – vioară, Ştefan Cazacu – violoncel

 – S-a întâmplat într-o zi de 5 mai

* Cu 157 de ani în urmă (1862) avea loc constituirea, la Bucureşti, a „Societăţii de dare la semn”, prima asociaţie de tir sportiv din România; primul preşedinte, V. A. Urechia (5/17)

* Acum 128 de ani (1891) se inaugura celebra sală de concerte „Carnegie Hall” din New York

* În urmă cu 107 ani (1912) era înfiinţată societatea Liga Naţională Aeriană, „având drept scop înzestrarea Armatei române cu aeroplane”, director tehnic – prinţul George Valentin Bibescu. La 1 august intra în funcţiune aerodromul de la Băneasa şi Şcoala de pilotaj

* Se împlinesc 100 de ani (1919) de când a fost creată Liga Societăţilor de Cruce Roşie (cu sediul la Geneva), ca organ de legătură permanentă între societăţile naţionale de Cruce Roşie (în octombrie 1983 Liga a fost redenumită Liga Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, ca din noiembrie 1991 să devină Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie). În anul 1859 omul de afaceri elveţian Henry Dunant (1828-1910) a organizat primul serviciu de asistenţă medicală pe un câmp de luptă (în urma bătăliei de la Solferino, din 24.VI.1859), pentru ca în octombrie 1863 să fondeze Mişcarea de Cruce Roşie

* Acum 81 de ani (1938), sub bagheta dirijorului George Georgescu, a avut loc pe scena Operei Române din Bucureşti, premiera absolută a baletului „Nunta în Carpaţi” lucrare muzicală de referinţă a compozitorului Paul Constantinescu, maestru emerit al artei şi membru corespondent al Academiei Române din 1963. Baletul „Nunta în Carpaţi” a fost terminat în anul 1938 şi încununat în acelaşi an, cu Premiul I de compoziţie muzicală „George Enescu”, decernat de o exigentă comisie prezidată de însuşi fondatorul acestui important premiu (începând din anul 1912), George Enescu

* Se împlinesc 75 de ani (1944) de când ministrul de externe al Marii Britanii, Anthony Eden, propunea ambasadorului URSS, la Londra, F. Gusev, un acord prin care, temporar, problemele româneşti să fie preponderent de competenţa URSS, iar cele greceşti să fie preponderent de competenţa Marii Britanii. Propunerea britanică a „inaugurat” discuţii între Marea Britanie, URSS şi SUA, în urma cărora s-a ajuns la un acord pe trei luni, în condiţiile propuse de guvernul britanic (la 15 iulie)

* Se împlinesc 70 de ani (1949) de când lua ființă Consiliul Europei (CoE), prima organizaţie inter-guvernamentală europeană postbelică, organism european de promovare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului și a valorilor democratice, cu sediul la Strasbourg, care în prezent numără 47 de state membre, dintre care 28 sunt state membre ale Uniunii Europene. Este independent de Uniunea Europeană, fiind diferit de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Toate statele membre ale Consiliului Europei au aderat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, un tratat conceput pentru a proteja drepturile omului, democrația și statul de drept. Consiliul Europei este format din „Adunarea Parlamentară” (APCE), al cărei președinte actual, Pedro Agramunt (Spania, PPE), a fost ales la 25 ianuarie 2016, alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și „Comitetul Miniștrilor” (CM), constituit din miniștrii de externe ai statelor membre, care reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei. România a aderat la Consiliul Europei la data de 7 octombrie 1993, când a semnat documente statutare şi Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, cu ocazia primului Summit al CoE (Viena, 1993). Decizia de invitare a României de a deveni membru al Organizaţiei a fost adoptată de Comitetul de Miniştri al CoE, la data de 4 octombrie 1993, prin rezoluţia nr. 37/1993 a CM al CoE. Aderarea la CoE, a constituit o etapă necesară în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) şi la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO). Secretarul General al Consiliului Europei este Thorbjørn Jagland (Norvegia) – ales în iunie 2014 pentru un al doilea mandat. România a deținut președinția Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei în perioada noiembrie 2005 – mai 2006

* Acum 64 de ani (1955) debutau programele emise de Studioul Teritorial Timişoara al Radiodifuziunii Române. Între anii 1985 şi 1989 este închis ca şi celelalte studiouri din ţară, de regimul comunist. Din 22 decembrie 1989 Radio Timişoara îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă (Cluj, Craiova, Iaşi, Tg. Mureş)

* Tot acum 64 de ani a intrat în vigoare Convenţia Culturală Europeană, emisă de Consiliul Europei. Semnat la 19.XII.1954, documentul reprezintă un cadru de relaţii comune între popoarele Europei, recunoaşterea reciprocă a tuturor aspectelor culturale naţionale la nivel european, promovarea contribuţiilor naţionale la tezaurul cultural european şi sprijinirea tuturor iniţiativelor de studiere a limbilor, a istoriei şi civilizaţiei statelor continentului. România a ratificat Convenţia în 1991

* Cu 62 de ani în urmă (1957), la Televiziunea Română, avea loc prima transmisie sportivă în direct: meciul de rugby Anglia-România

* În urmă cu 56 de ani (1963) la Radiodifuziune a început să emită Programul 3 de radio pe unde ultrascurte (72,08 MHz – 4,16 metri, apoi şi pe 4,12 metri), un post experimental cu un program dedicat, la acel moment, „persoanelor cu un nivel intelectual deosebit, dar şi melomanilor”. Emisia era realizată, iniţial, între orele 21:00-23:00, iar duminica de la 19:00 la 23:00, pentru ca de la 1 mai 1967 să transmită între orele 16:00 şi 24:00, iar duminica de la ora 15:00. Programul 3 pentru tineret a „debutat” la 12 martie 1973, pe lungimile de undă 4,12; 4,17; 4,20; 4,30; 4,36; 4,37; şi 4,49. După Revoluţia din Decembrie 89 Programul 3 a primit numele de Radio România Tineret, iar în 2004 a fost înlocuit cu Radio3Net, cu emisie digitală prin internet

Aniversări – Comemorări

– Conform calendarului musulman, la răsăritul stelelor în ziua de duminică 5 mai, începe Ramadanul, luna postului musulman (până la 4 iunie)

– „Ziua Limbii Tătare” (oficializată prin Legea nr. 256/2010, iniţiată de deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Aledin Amet) marchaeză data de 5 mai 1985, când au fost puse bazele alfabetului folosit ulterior la redactarea publicaţiilor în limba tătară, de către redacţia revistei „Renkler”, din România, fiind considerată şi ziua în care s-a născut limba tătară cu grafie latină în România

– „Ziua Mamei”, marcată în România în prima duminică a lunii mai, începând cu anul 2010, pe baza Legii 319/2009 (lege adoptată ca urmare a unei iniţiative a Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor/TATA şi a unui grup de parlamentari); în aceeaşi lege se prevede ca în a doua duminică a lunii mai să fie marcată „Ziua Tatălui”

– 1836: S-a născut compozitorul, pianistul, profesorul şi publicistul Gheorghe Scheletti (m. 1887)

– 1898: S-a născut Dimitrie G. Dinicu, violoncelist şi pedagog (m. 1964)

– 1919: S-a născut Mihnea Gheorghiu, cineast, scriitor şi traducător (de numele său se leagă traducerea integrală a operelor lui William Shakespeare şi Walt Whitman); fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România (din 1990, reales în 2002 şi 2005); membru titular al Academiei Române din 1996 (m. 2011) – 100 de ani

– 1919: S-a născut George Uscătescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania (din 1944); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (m. 1995) – 100 de ani

– 1932: S-a născut compozitorul, muzicologul, publicistul şi profesorul Aurel Stroe (m. 2008)

– 1933: A murit medicul Ernest Juvara, anatomist şi chirurg (contribuţii remarcabile mai ales în domeniul ortopediei); creator de şcoală chirurgicală la Iaşi (n. 1870)

– 1952: S-a născut compozitoarea şi profesoara Maia Ciobanu; personalitate marcantă pentru muzica electro-acustică autohtonă

– 1955: S-a născut violoncelistul şi dirijorul de origine română Emil Klein, stabilit în Italia (m. 2004)

– 1965: S-a născut creatoarea de modă Irina Schrötter; realizează şi costume pentru teatru, film şi operă

– 1977: A murit Aurel Perşu, inginer mecanic, constructorul primului automobil cu profil aerodinamic avansat din lume, cu roţile integrate în caroserie (brevetat în Germania în 1924) (n. 1890)

– 2009: A murit pictoriţa Simona Vasiliu-Chintilă (n. 1928) – 10 ani. NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a morţii 6.V.2009

– 2010: A murit prof. dr. Mircea Nicolae Angelescu (renumit specialist în boli infecţioase: studii privind infecţiile bacteriene sistemice, antibioticoterapia şi hepatitele virale; membru titular al Academiei de Ştiinte Medicale), scriitor (membru fondator al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România şi al Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici) (n. 1923)

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Ceremonii de marcare a 70 de ani de la crearea Consiliului Europei

  • Ziua Porţilor Deschise la Consiliul Europei

– Johannesburg, Africa de Sud: Ultima reuniune de campanie a Combatanţilor pentru libertate economică (EFF), înaintea alegerilor din 8 mai

– Beirut, Liban: Manifestaţie pentru drepturile muncitorilor străini

– Los Toldos, Argentina: Marcarea a 100 de ani de la naşterea Evei Peron, María Eva Duarte de Perón (numită și Evita), soția președintelui Argentinei, Juan Perón

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Hipertensiunii Pulmonare” are ca scop conştientizarea autorităţilor şi creşterea informării populaţiei cu privire la această afecţiune severă şi destul de puţin cunoscută; ziua a fost stabilită la iniţiativa Asociaţiei Naţionale de Hipertensiune Pulmonară din Spania, în 2012

– „Ziua Internaţională a Moaşelor”, este o ocazie pentru a conştientiza întreaga lume de aportul important pe care îl aduc moaşele în sprijinul sănătăţii. Propunerea a venit de la Confederaţia Internaţională a Moaşelor, la Conferinţa Moaşelor din Olanda, în 1987; patru ani mai târziu, 50 de ţări din lume au materializat propunerea şi, cu acceptul şi recunoaşterea OMS, au ales data de 5 mai

– „Ziua Mondială a Râsului”, celebrată în prima duminică a lunii mai; sărbătorită prima dată în India, în 1998, în ultimul deceniu al secolului XX, a fost adoptată apoi în întreaga lume. Iniţiativa îi aparţine indianului Madan Kataria, fondatorul mişcării „Laughter Yoga” (Hasyayoga), adică terapia prin râs

– „Ziua Europeană pentru Viaţă Independentă”, declarată, începând din anul 2014 (- 5 ani), de Reţeaua Europeană pentru Viaţă Independentă (European Network of Independent Living – ENIL), din care fac parte organizaţii şi persoane cu dizabilităţi din mai multe ţări europene, pentru a sărbători importanţa drepturilor, valorilor şi principiilor unei vieţi independente în rândul persoanelor cu dizabilităţi

– 1813: S-a născut Sören Aabye Kierkegaard, teolog, filosof şi scriitor danez; gândirea sa a influenţat teologii protestanţi şi filosofii existenţialişti ai secolului al XX-lea (m. 1855)

– 1818: S-a născut Karl Marx, teoretician social şi economist german; fondatorul mişcării comuniste, al cărei program l-a elaborat împreună cu conaţionalul său Friedrich Engels, în 1848, în „Manifestul Partidului Comunist”; organizator şi lider al Internaţionalei I; pornind de la ideea de dialectică derivată din Hegel, a formulat, împreună cu Engels, bazele materialismului istoric; concepţiile sale filosofice, economice şi istorice au influenţat puternic societatea secolului XX (m. 1883)

– 1819: S-a născut compozitorul polonez Stanisław Moniuszko (m. 1872) – 200 de ani

– 1821: A murit (pe insula Sf. Elena) Napoleon I Bonaparte, împărat al Franţei (1804-1814 şi 1815); unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie; de numele său se leagă Codurile civil (1804), comercial (1808) şi penal (1810), ce au dat o nouă bază relaţiilor juridice; politica sa externă s-a bazat pe un lung şir de războaie („războaiele napoleoniene”) pentru hegemonie în Europa; după prima abdicare (1814), revine în Franţa la 1.III.1815 („cele 100 de zile”), dar este înfrânt de armata anglo-prusacă şi silit din nou să abdice; va fi exilat pe insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic, unde va şi muri (n. 1769)

– 1846: S-a născut scriitorul polonez Henryk Sienkiewicz; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1905 (m. 1916)

– 1904: A murit Jókai Mór (de Ásva), scriitor şi publicist ungar (n. 1825) – 115 ani

– 1915: S-a născut Alice Faye, actriţă de film şi cântăreaţă americană (m. 1998)

– 1917: S-a născut Pío Leiva, legendă a muzicii cubaneze, fost membru al grupului „Buena Vista Social Club” (m. 2006)

– 1921: S-a născut fizicianul american Arthur Leonard Schawlow; cercetări în domeniul spectroscopiei; a propus (1958), împreună cu Charles Townes, principiul de funcţionare a laserului; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1981, împreună cu conaţionalul său Nicolaas Bloembergen şi suedezul Karl Siegbahn (m. 1999)

– 1922: S-a născut Monica Lewis, actriţă şi cântăreaţă americană (m. 2015)

– 1927: S-a născut Charles Rosen, pianist şi publicist muzical american (m. 2012)

– 1942: S-a născut interpreta americană Tammy Wynette, supranumită „prima doamnă a muzicii country” (m. 1998)

– 1976: S-a născut actorul american Sage Stallone, fiul lui Sylvester Stallone (m. 2012)

– 1996: A murit poetul chinez Ai Qing (cunoscut sub pseudonimul Jiang Haicheng) (n. 1910)

– 2010: A murit pianistul german Alfons Kontarsky (n. 1932)

– 2010: A murit cântăreaţa italiană de operă Giulietta Simionato (n. 1910)

– 2011: A murit dramaturgul american Arthur Laurents (Arthur Levine), autorul scenariilor pe baza cărora au fost regizate musicalurile „West Side Story” şi „Gypsy” (n. 1918)

– 2011: A murit, în Australia, britanicul Claude Choules, ultimul veteran care a luptat în ambele războaie mondiale şi ultimul marinar care a activat în prima conflagraţie mondială (n. 1901)