Péter Szijjártó a soliciat intervenţia ministrului român de externe în cazul cimitirului de la Valea Uzului

Ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, a solicitat intervenţia omologului său român, Teodor Meleşcanu, în problema cimitirului militar de la Valea Uzului, a informat luni, într-un comunicat, Ministerul ungar de Externe. Potrivit comunicatului, Péter Szijjártó a discutat cu Teodor Meleşcanu la întâlnirea de la Bratislava a miniştrilor de externe ai ţărilor Grupului de la Visegrad şi ai Parteneriatului Estic despre lucrările de construcţie care au loc în prezent la cimitirul militar de la Valea Uzului. Péter Szijjártó a solicitat omologului său român să intervină pe lângă autorităţile locale în vederea opririi lucrărilor, dat fiind faptul că în zonă încă mai pot fi morminte nedescoperite ale militarilor maghiari, iar construirea deasupra acestor morminte a unor alte monumente funerare reprezintă o profanare şi este, totodată, în contradicţie cu acordurile bilaterale, se mai menţionează în comunicat. Péter Szijjártó a pledat şi pentru începerea grabnică a negocierilor la nivel de experţi între cele două ministere ale apărării în interesul reglementării problemei privind cimitirul de la Valea Uzului. Cei doi miniştri de externe au reiterat intenţia guvernelor lor pentru îmbunătăţirea continuă a relaţiilor bilaterale, a mai precizat Ministerul ungar de Externe. De menţionat că cimitirul militar de la Valea Uzului este cel mai mare şi cel mai important loc de comemorare al ostaşilor căzut în Primul Război Mondial din judeţul Harghita, însă Primăria oraşului Dărmăneşti a înfiinţat aici, în mod abuziv, un cimitir în memoria militarilor români căzuţi în Primul şi în al Doilea Război Mondial, lângă mormintele ostaşilor austro-ungari căzuţi în Primul Război Mondial. Cimitirul din Valea Uzului aparţine administrativ de comuna Sânmartin. În urma intervenţiei autorităţilor din Dărmăneşti, au fost amplasate 52 de cruci din beton şi o cruce ortodoxă de mari dimensiuni în cimitirul unde se odihnesc aproximativ 600 de ostaşi ai Monarhiei Austro-Ungare. Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Hunor Kelemen, a solicitat, recent, printr-o scrisoare adresată premierului Viorica Dăncilă, oprirea lucrărilor de construcţie din acest cimitir, până la clarificarea, pe cale administrativă, a acestei probleme. /rganciu/lbadiu

MAGYAR TELEVIZIÓ – 6 mai