Poroşenko ar putea fi adus cu forţa la audieri în dosarul Euromaidanului – avertizează Procuratura Generală a Ucrainei

Şeful departamentului de investigaţii speciale din cadrul Procuraturii Generale de la Kiev, Serhi Gorbatiuk, a declarat că președintele în exerciţiu al Ucrainei, Petro Poroșenko, ar putea fi obligat să se prezinte la sediul procuraturii pentru a fi audiat în dosarul Euromaidanului – scrie RBC. Cu toate acestea, Poroşenko ar putea fi adus cu forţa la audieri doar după ce nu va mai avea calitatea de şef de stat. Serhi Gorbatiuk susţine că, în cazul în care Poroșenko va continua să refuze să meargă la audieri, Parchetul General va cere instanței de judecată sancţionarea acestuia. Preşedintele în exerciţiu al Ucrainei, Petro Poroşenko, trebuia să se prezinte, marţi, la ora 10:00, la sediul Procuraturii Generale de la Kiev, pentru a fi audiat în dosarul Euromaidanului şi a crimelor împotriva activiștilor din perioada Revoluţiei Demnităţii. Şeful statului, însă, nu a mers la audieri./sdan/sdm2

(www.rbc.ua – 7 mai)