Calendarul evenimentelor, 9 mai – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Sibiu: În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, are loc Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană – în clădirea Primăriei Municipiului Sibiu. Summit-ul informal va fi găzduit de Klaus Iohannis, președintele României, statul care deține în prezent Președinția Consiliului Uniunii Europene. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, va prezida reuniunea. La Summitul informal de la Sibiu vor participa șefi de stat sau de guvern din statele membre UE, Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani. Din program:

  • ora 9:30 – Sosirea participanţilor la Summit-ul PPE, găzduit de de preşedintele PPE, Joseph Daul, la care participă preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European şi candidatul PPE pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, preşedintele PNL, Ludovic Orban şi Secretarul General al PPE, Antonio Lopez-Isturiz – la Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA Sibiu

– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)

* Cluj-Napoca: Workshop-ul cu tema „Vaccinarea: de la realizări la provocări și obstacole, în contextul sănătății publice” – ora 9:00, la Hotel Opera Plaza, Str. G-ral Traian Moşoiu nr. 10-12 (9 – 10 mai). Organizator: Ministerul Sănătății

* Istanbul: Cu ocazia celebrării Zilei Europei, în contextul special al exercitării, de către România, pentru prima dată, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, Ambasada României în Republica Turcia va inaugura expoziţia de fotografie „Turcia văzută prin ochii diplomaţilor Uniunii Europene” – ora 13:30, în Aeroportul Istanbul. Evenimentul va fi deschis de către ambasadorul României în Republica Turcia, Gabriel Şopandă şi membri ai misiunii diplomatice, reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Turismului al Republicii Turcia, Consulul General al României în Istanbul, Adriana Ciamba şi reprezentanţi ai managementului Aeroportului Istanbul. Expoziţia va fi deschisă publicului larg care tranzitează Aeroportul Internaţional Istanbul până la 30 iunie, data încheierii mandatului României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente

– Manifestări organizate cu prilejul Zilei Europei (9 mai)

* Începând de astăzi, Ziua Europei și până pe 17 iunie, Teatrul Național Radiofonic prezintă, în premieră, de luni până vineri, la Radio România Actualități, de la ora 20:50, în cadrul emisiunii „Noapte bună, copii!” – „Poveşti Europene”. Proiectul cuprinde 28 de poveşti, câte una din cultura fiecărui stat membru al Uniunii Europene. Lansarea proiectului şi audiţia cu public vor avea loc astăzi, de la ora 17:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Se vor asculta poveştile: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, de Petre Ispirescu, „Jack și vrejul de fasole” de Joseph Jacobs şi „Lunile anului” – poveste populară suedeză.Traducerea și adaptarea radiofonică: Simona și Dan Vasiliu. Regia artistică: Mihnea Chelaru

* De Ziua Europei, Spațiul Public European sărbătoreşte diversitatea europeană printr-un eveniment în aer liber, în Parcul Colțea, începând cu ora 12:00, iar de la ora 19:00, are loc proiecţia filmului „The Square”, în regia lui Ruben Östlund, în cadrul proiectului „Joia de film” – la Spaţiul Public European, Str. Vasile Lascăr, nr. 31

– Ministere

* Întrevederea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, cu șefii de misiuni arabi și musulmani acreditați la București – ora 16:00, la sediul MAE

* Jud. Braşov: Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, se va afla într-o vizită de lucru în județul Brașov, alături de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu și directorul general al RNP ROMSILVA, Gheorghe Mihăilescu. Din program:

  • ora 10:00 – conferință de presă

– Apărare, Interne

* Ministerul Apărării Naţionale organizează, în această perioadă, o serie de manifestări dedicate „Zilei Veteranilor de Război” în toate marile garnizoane din ţară şi la cimitirele și monumentele ostașilor români de pe teritoriul Austriei, Cehiei, Federației Ruse, Republicii Moldova, Slovaciei și Ungariei. Din program:

  • București: Are loc o ceremonie la Monumentul Eroilor Patriei din faţa Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” – ora 8:30, urmată de o Adunare Solemnă dedicată „Zilei Veteranilor de Război din România” – ora 10:00, la Palatul Cercului Militar Național, Sala Bizantină

– Electoral

* Iaşi: Miting organizat de către filiala Iaşi a Partidului Social-Democrat – ora 14:00, în Piaţa Unirii

* Piatra Neamţ: Lansarea candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare – ora 18:00, la Sala Polivalentă

– Partide

* Giurgiu: Conferinţă de presă organizată de PRO România Giurgiu – ora 12:00

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de Pro România Timiş – ora 10:30

* Timişoara: Conferinţă de presă susţinută de senatorul PNL Alina Gorghiu – ora 15:00

– Culte, Biserică

* Vernisajul expoziţiei de icoane „Anastasis” – ora 12:30, la Palatul Patriarhiei. Expoziţia va putea fi vizitată timp de zece zile, în perioada 8-17 mai. Printre expozanți se numără pictori laici, dar și preoți, monahi din țară, din Sfântul Munte și din diaspora românească

– Ambasade

* Ambasada Israelului la Bucureşti şi ambasadorul Israelului în România, David Saranga, organizează un party retro dedicat concursului Eurovision – ora 20:00, la Teatrul de Opereta „Ion Dacian” din Bucureşti, zona Unirii, Bd. Octavian Goga nr. 1

– Casa Regală

* Seară dedicată Federaţiei Române de Oină, la împlinirea a 120 de la înfiinţare  – ora 17:00, la Palatul Elisabeta, şi Gala Asociaţiei Furnizorilor Casei Regale a României  – ora 19:00, la Hotelul Hilton, „Salonul Le Diplomate”, evenimente organizate în cadrul programului Sărbătorii Naţionale de 10 mai, în prezenţa Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei şi a Principelui Radu

– Minorităţi

* Tulcea și Sarighiol de Deal: Ediția a XVI-a a Festivalului Internațional Multietnic al Păstoritului, al cărei inițiator este prof.ing. Dumitru Caimacan Popescu, se va desfășura între 9 și 13 mai. Printre parteneri media: Radio România Internaţional şi Radio România Constanţa. Programul zilei:

  • ora 18:00 – la Centrul Cultural din Sarighiol de Deal – deschiderea expoziţiei de artă pastorală; prezentarea lucrărilor concursului naţional de creaţie literală, desen şi fotografie, ediţia a IX – a „Tradiții și obiceiuri de păstorit”

– Organizaţii

* Blocul Politic „ACUM” organizează o manifestație prilejuită Zilei Europei, care va avea loc de la ora 10:00, în fața Parlamentului. După întrunire se va organiza un marş prin centrul capitalei cu distribuirea materialelor informative despre UE, dar și depuneri de flori la Cimitirul Ostașilor Români și Memorialul Eternitate

* Sibiu: Platforma Unionistă Acțiunea 2012, împreună cu alte organizații unioniste de pe ambele maluri ale Prutului, organizează, de la ora 11:00, în Parcul Bulevard din Sibiu, o manifestație pentru a transmite liderilor europeni un mesaj de unitate, sub sloganul „Romania and Moldova, better together”

– Economic

* Universul Juridic și Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București organizează ediția a III-a a conferinței cu tema „Odiseea aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic” – ora 9:00, la Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București – Str. Ion Ghica, nr. 4, Sector 3

– Medicină, Sănătate

* AGOMedia şi Grupul Român al Tinerilor Gastroenterologi din România organizează a II-a ediţie a Congresului Medical cu participare internaţională „Bucharest Live Endoscopy”, ce va avea loc în perioada 9 – 11 mai, la World Trade Center Bucureşti, Piaţa Montreal, nr. 10, sala New York – ora 10:00

– Învăţământ, Cercetare

* Are loc proba la Matematică, în cadrul Evaluării naţionale susţinute de elevii claselor a II-a în anul școlar 2018-2019

* Bacău: Centrul de Informare Europe Direct Bacău, în parteneriat cu Centrul Informare Europe Direct Valea Trotușului-Comănești și Inspectoratul Școlar Județean Bacău, va organiza, începând cu ora 13:00, etapa finală a Concursului județean de dezbateri academice „Eu aleg EUropa!”. Gazda evenimentului este Facultatea de Litere (Amfiteatrul „Dumitru Alistar”) a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău

– Arheologie

* Deva: Expoziţia „Metode moderne, neintruzive, de cercetare aplicate în situri arheologice” – ora 11:00, la Palatul Magna Curia

– Istorie

* De la ora 18:00, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi are loc o vizită cu ghidaj gratuit în expoziţia „Hărţi şi tratate ale Conferinţei de Pace de la Paris (1919 – 1920). Recunoaşterea internaţională a României Mari”. Prezentarea va fi susţinută de istoric dr. Silviu Anghel, unul dintre curatorii expoziţiei

– Mass – Media, Publicitate

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

– Cultură

* În cadrul Sezonului România-Franța 2019, Muzeul Național al Literaturii Române, în colaborare cu Institutul Francez din București organizează vernisajul expoziției „Genica Athanasiou: muză și parteneră a lui Antonin Artaud” (9 mai – 22 iun.) – ora 18:00, la Galeria Galateca, C.A. Rosetti nr. 2-4. Printre partenerii media: Radio România Cultural

– Sport

* Activităţi de presă organizate de clubul de fotbal Dinamo Bucureşti, înaintea meciului cu Gaz Metan Mediaş  – la sala de evenimente a stadionului Dinamo – Bucureşti

  • ora 16:15 – conferinţă de presă susţinută de mijlocaşul Ioan Filip

– Diverse

* Are loc Europetfest 2019, eveniment organizat de Primăria Capitalei – în Parcul Al.I.Cuza, Insula Câinilor (9 – 12 mai)

* Cluj-Napoca: Street FOOD Festival – pe Aleea Stadionului (9 – 12 mai)

– S-a întâmplat într-o zi de 9 mai

* Acum 142 de ani (1877), în sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, a fost proclamată independenţa de stat a României. Ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, declara în faţa Adunării: „Suntem independenţi, suntem o naţiune de sine stătătoare (…), suntem o naţiune liberă şi independentă”. Acest moment, consolidat prin grele jertfe pe câmpurile de luptă din Bulgaria, a reprezentat prima etapă spre unirea românilor în hotarele unui singur stat (1918) (9/21)

* În urmă cu 114 ani (1905), sultanul Abdul Hamid al II-lea, intrat în cel de-al 29-lea an

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Transportatorilor din România” este promovată de Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România ca zi de sărbătoare și celebrare a profesiei de transportator, în ziua de prăznuire a Sf. Mucenic Hristofor („purtător de Hristos”). Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, la 18.VIII.2014, ca Sfântul Mucenic Hristofor să fie declarat ocrotitorul (patronul spiritual) al transportatorilor rutieri români