Ministerul Justiţiei a început formularea şi trimiterea cererii de extrădare a fostului primar de Constanţa, Radu Mazăre, din Madagascar

Ministerul Justiţiei a început în regim de urgenţă formularea şi trimiterea cererii de extrădare a fostului primar de Constanţa, Radu Mazăre, din Madagascar. Anunţul a fost făcut cu puţin timp în urmă de ministrul interimar al justiţiei, Ana Birchall. Aceasta a susţinut că autorităţile din România pot cere extrădarea lui Mazăre, întrucât şi Republica Madagascar este parte semnatară a unor convenţii internaţionale de luptă corupţiei. Radu Mazăre, care a fost condamnat definitiv în februarie anul acesta la nouă ani de închisoare într-un dosar de corupţie, se află în custodia autorităţilor din Madagascar. Fostul edil a fugit din România în decembrie 2017, acuzând presiuni politice în procesele penale care îl vizau./dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 mai