Lenny Kravitz: „Îi dispreţuiesc pe cei care dispreţuiesc!”

Lenny Kravitz, un artist complet, se împarte între muzică, fotografie şi design. A scos al XI-lea album, cu titlul „Raise Vibration”, a avut un turneu mondial, care l-a adus şi în Italia, are o familie extinsă, dar foarte unită şi o companie de creaţie Kravitz Design Inc, care realizează proiecte destul de transversale, de la reşedinţe private la brand-uri legendare precum Dom Pérignon, unde Kravitz este director de creaţie de câteva luni. Cântăreţul s-a întors şi la prima sa iubire, fotografia, realizând expoziţia „ASSEMBLAGE”, care a ajuns şi la Milano, la Carlo e Camilla in Segheria, deschisă până pe 15 mai.
Reporter: Mr. Kravitz, cum a luat naştere pasiunea pentru fotografie?
Lenny Kravitz: Tatăl meu era jurnalist, când s-a întors din Rzboiul din Vietnam, eu am văzut pentru prima dată un aparat fotografic. Eram mic, îmi plăcea să mă joc. Douăzeci şi trei de ani mai târziu, cu ocazia apariţiei primului meu disc, am început să fiu eu fotografiat, dar mi-am dat seama imediat că eram mai interesat de ceea ce se întâmpla în spatele camerei de luat vederi decât să stau în faţa obiectivului. Aşa am început să studiez, să învăt, iar 40 de ani mai târziu am deschis prima expoziţie. La vară va apărea alta.
Lenny Kravitz: „Este adevărat că oricine poate face fotografii foarte frumoase cu un telefon şi sunt multe pe Instagram. Dar tocmai de aceea există o nevoie şi mai mare de cei care reuşesc să imortalizeze ceva special, cu un ochi diferit. Pentru mine este un act instinctiv, iar apoi nu iubesc doar actul de fotografiere în sine, ci tot ceea ce se află în spatele fotografiei, pornind de la aparatură: obiectivele, lentilele, mă pasionează, le colecţionez. Puţin cum se întâmplă cu muzica şi instrumentele. Când mă apropii de o artă, îmi place să îi explorez lumea întreagă. Nu, totul se învârte în jurul nevoii de a imortaliza un moment şi se face atât cu o fotografie, cât şi cu o melodie şi cu un obiect de design. Veau să spun că tot ceea ce îmi imaginez sau desenez se bazează pe ceva „real”, trebuie să aibă un scop, un spaţiu unde să fie amplasată. Eu aveam nevoie de o masă aşa, şi am desenat-o. Oh Doamne, nu aveam neapărată nevoie, să spunem că o vroiam. Lucruri de care avem o nevoie extremă azi. Prin intermediul operelor mele şi muzicii mele aduc oamenii împreună, să vorbească, să îmbrăţişeze diferenţele şi să nu le fie frică. Toţi avem crezul nostru, vorbim limbi diferite, avem background-ri diferite, dar aceasta este frumuseţea vieţii, ceea ce o face interesantă. Eu îi dispreţuiesc pe cei care nu înţeles că suntem toţi la fel. Dacă există un tip de persoane pe care nu îl tolerez sunt tocmai cele „distructive”, atât faţă de planeta noastră, cât şi faţă de noi ca rasă umană”. (www.vanityfair.it)/oavram/vdraguta