Rador: Partidul Conservator din Marea Britanie scade dramatic în sondaje din cauza blocajului în procesul Brexit

Nu degeaba a încercat din răsputeri doamna prim-ministru a Marii Britanii, Theresa May să evite participarea ţării sale la alegerile europarlamentare. Măsurătorile arată că aceste alegeri vor fi dezastruoase pentru Partidul Conservator, aflat acum la guvernare.

Potrivit sondajului de opinie realizat de către institutul Opinium şi citat de The Guardian, noul Partid Brexit (BP) condus de Nigel Farage ar putea să obţină 34% din voturi la alegerile europarlamentare din Marea Britanie. Nigel Farage și-a început cariera politică în fruntea Partidului pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP). Ani de zile UKIP a fost singura forţă politică britanică semnificativă, care a avut un singur obiectiv şi anume scoaterea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Farage a fost principala „faţă” a campaniei Brexit în anul 2016. După referendumul din iunie 2016, când cei care doreau Brexit-ul au câştigat la un scor foarte strâns (51,89%), acesta a demisionat din funcţia de preşedinte al UKIP, spunând că partidul şi-a atins scopul pentru care a fost creat. Mai târziu Farage a părăsit şi partidul pe care l-a fondat, din cauza divergențelor avute cu conducerea acestuia. Însă, la începutul lunii aprilie Nigel Farage a anunţat fondarea unui nou partid sub denumirea de Partidul Brexit. Aceasta nu înseamnă doar că BP ar obţine cele mai multe voturi, dar partidul lui Farage ar avea mai mult sprijin electoral decât cele două partide mari – conservatorii şi laburiştii – împreună. Partidul Laburist ar obţine 21%, iar Partidul Conservator al premierului Theresa May 11% Acesta din urmă ar primi mai puţine voturi, decât Partidul Liberal Democrat, singurul partid declarat anti-Brexit, care ar obţine 12%.

Situaţia nu a fost cu mult diferită nici atunci, când respondenţii au fost întrebaţi despre opţiunile lor pentru alegerile parlamentare. În acest caz Partidul Laburist ar totaliza 28% din voturi, Partidul Conservator ar primi 22%, iar Partidul Brexit 21%. Acest lucru este interesant din perspectiva că fostul partid al lui Farage, UKIP a reuşit să obţină un scor mai bun doar la alegerile europarlamentare, însă nu și la alegerile parlamentare.

Sondajul demonstrează faptul că electoratul sancţionează Partidul Conservator, pe care îl consideră principalul vinovat pentru că nu a reuşit să gestioneze cum trebuia procesul Brexit. Rezultatele sondajului de opinie, rezultatele alegerilor locale parţiale din data de 2 mai (la care conservatorii au pierdut 1334 locuri, iar laburiştii 82), precum şi tensiunile interne din cadrul celor două partide mari, pun presiune pe liderii celor două partide – Theresa May şi Jeremy Corbyn – de a ajunge la un compromis – scrie The Economist. Astfel, guvernul ar putea ca măcar pentru Uniunea Europeană să arate că a făcut progrese. Însă încercarea premierului de a negocia o soluţie cu laburiştii nu a dat rezultate până acum şi potrivit analiştilor şansele ca în curând cele două partide să ajungă la un acord sunt mici. Motivul este refuzul doamnei May de a accepta organizarea unui nou referendum. Deşi fără un compromis între cele două forţe politice importante parlamentul nu va adopta acordul negociat cu Bruxelles-ul. Semnarea unei înţelegeri nu numai că ar face posibilă plecarea Marii Britanii din UE cu costuri relativ mici, dar ar pune capăt şi crizei interne din Partidul Conservator. Theresa May, a cărei demisie este cerută cu insistenţă de către o parte a deputaţilor conservatori, a promis că își va depune demisia imediat după ce acordul cu Uniunea Europeană va fi votat. Întrebarea este dacă va putea rezista până atunci, sau vor avea loc alegeri anticipate pentru a debloca situaţia.

Până în prezent, acest blocaj politic a creat cele mai mari pierderi pentru Partidul Conservator, de aceea preşedintele laburiştilor Jeremy Corbyn aparent este de părere că poate să majoreze preţul acordului, însă doar între anumite limite, pentru că şi popularitatea partidului său scade. Situaţia începe să semene cu acel concurs american în care doi automobilişti conduc unul către celălalt şi pierde cel care trage prima dată volanul pentru a evita ciocnirea frontală cu cealaltă maşină.

Székely Ervin, Rador – 14 mai