Premierul Viorica Dăncilă l-a primit pe prim-ministrul bosnian, Denis Zvizdić, la Palatul Victoria

Premierul Viorica Dăncilă l-a primit, astăzi, la Palatul Victoria, pe şeful executivului din Bosnia şi Herţegovina, cu care a discutat despre cooperarea bilaterală şi perspectivele aderării acestei ţări la Uniunea Europeană.
Reporter: Petruţa Obrejan – Continuarea procesului de extindere a Uniunii Europene cu partenerii din Balcanii de Vest, ca bosnia şi Herţegovina, reprezintă o prioritate a preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, întrucât această politică reprezintă singura garanţie e securităţii şi prosperităţii acestei, a declarat premierul Viorica Dăncilă:
Viorica Dăncilă: În ceea ce privește obiectivul partenerilor noștri din Bosnia și Herțegovina, de-a obține statutul de stat-candidat la aderarea la Uniunea Europeană, am reafirmat hotărârea noastră de a sprijini în continuare o decizie pozitivă în acest sens, bazată pe principiul meritelor individuale și după parcurgerea etapelor la nivelul Uniunii Europene, care să permită o decizie a Consiliului, pe baza opiniei Comisiei Europene, care este așteptată în perioada următoare.
Reporter: Pe lângă temele de interes european, regional, au fost şi abordări pragmatice privind cooperarea economică între Bucureşti şi Sarajevo, a spus la rândul său, premierul Denis Zvizdić. Potrivit acestuia, colaborarea din prezent nu reflectă potenţialul celor două state. Pentru dezvoltarea acestei colaborări vor fi organizate forumuri de afaceri care vor consolida cooperarea economică dintre Bucureşti şi Sarajevo./ilixandru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 mai